— Am
făcut o paranteză la faptul că oamenii începuseră deja să răspândească
nişte
zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda
convorbirea pe
care am
avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul,
aflând
unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat treptat masca
rigidităţii şi a
inflexibilităţii
pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-ţi
spun
însă că Arsenic Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care,
deşi
deţin un
corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a
lăsat cu
adevărat
o impresie foarte profundă şi puternică. Toate puterile şi forţele pe care le
aveam
sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii
sclipitoare,
pure şi
divine, care emana din fiinţa părintelui. Sfinţenia şi puterea lui de
pătrundere în
mintea
şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea
instantaneu
atunci
când te aflai în prezenţa lui, dar declanşau în propria ta fiinţă chiar un gen
de
bucurie
şi aspiraţie care îţi determinau impulsul de a te oferi tu însuţi, în
totalitate şi
deliberat,
cunoaşterii acelui om. Era un sentiment inefabil, care avea legături directe cu
cel
mai
profund resort spiritual al fiinţei noastre, care este etern, pur şi
indestructibil.
Metaforic
vorbind, dacă asociezi calea până la acea sursă tainică din fiinţa
noastră
cu săpatul unei fântâni, atunci poţi să ştii că apa rece, limpede şi minunată
la care
vei
ajunge este însăşi apa vieţii pe care o vei bea în eternitate. Arsenic Boca
avea uimitoarea
influenţă
subtilă de a te face să intuieşti spontan prezenţa acelei ape din profunzimile
fiinţei
tale, cu
mult înainte ca tu să ajungi la ea. în tine se năştea atunci, năvalnic şi
înălţător, un
sentiment
copleşitor de iubire şi devoţiune şi aceasta era verificarea cea mai sigură a
autenticităţii
nivelului spiritual şi a harului divin la care ajunsese monahul. Datorită
faptului că
eu
însumi aveam capacitatea de a simţi şi a cunoaşte în limite destul de largi
oamenii cu care
mă
confruntam, mi-a fost destul de simplu să realizez nuanţele foarte fine ale
radiaţiei
psihice
extraordinare pe care o manifesta Arsenic. Cunoaşterea lui era instantanee şi
atât
de
profundă, încât ea provoca în cel din faţa lui, de cele mai multe ori,
adevărate trăiri
catarctice,
însă chiar şi aceste emoţii apăreau în conformitate cu posibilităţile şi
aspiraţia
fiecăruia.
Senzaţia
pe care am trăit-o acolo, după ce am intrat în chilia lui, a fost aceea a unui
sentiment
de profunzime abisală a cunoaşterii, care nu era însă disociată de iubirea
pură.
Nu
vreau, totuşi, să intru în domeniul abstract al unor observaţii de natură
metafizică; nu
cred că
ţi-ar fi de prea mult folos în această fază şi nici nu ştiu dacă le-ai putea
înţelege în
întregime.
De obicei, timpul lor vine după ce au fost făcuţi deja câţiva paşi importanţi
în
această direcţie. Majoritatea oamenilor este însă fixată în rutină zilnică şi
în participarea
la
activităţile mondene, încât astfel de idei - cum ar fi, de pildă, aceea a
relaţiilor dintre
cunoaştere
şi iubire - ajung să i se pară de-a dreptul aberante şi nebuneşti, în cel mai
bun caz,
ai putea
să te alegi cu unele comentarii şi observaţii ale celor din jur, care sunt
făcute de pe
o
poziţie aşa-zis „superioară", pentru a te determina să înţelegi că
greşeşti. Aceşti oameni,
practic,
mor de sete, ca să mă refer tot la exemplul dinainte, dar ei nu-şi dau seama de
aceasta.
Părintele Arsenie era expresia vie, inefabilă, a unuia care a ajuns să trăiască
cu
adevărat
în fericirea cea mai pură. După gradul de înţelegere şi receptivitate
individuală, cei
care se
aflau în preajma lui puteau să resimtă ei înşişi unele crâmpeie din această
fericire
totală,
aşa cum un diapazon vibrează singur atunci când se află lângă pianul care
scoate
sunetul
notei caracteristice diapazonului. Influenţa subtilă benefică, răbdarea şi
compasiunea
pot transforma chiar şi sufletele cele mai înnegurate.
In ceea
ce-1 privea pe colonelul Obadea, el a rezonat aproape de la început cu
influenţa tainică, subtilă, a
părintelui. Cu o bunătate nesfârşită, Arsenie Boca 1-a sfătuit cum
să
procedeze pentru a evita vremurile tulburi care vor urma. în ceea ce mă
priveşte, după ce
am intrat în mica încăpere am
observat că, mult timp după aceea, părintele nu mi-a aruncat
nici
măcar o privire, ca şi cum n-aş fi existat acolo. Cam după o oră şi jumătate,
timp în
care
colonelul a ascultat stupefiat cuvintele sfântului, acesta s-a întors spre mine
şi mi-a spus
că, în
cazul meu nu este necesar să-mi spună ceva anume, deoarece eu am găsit deja
drumul
spre lumină şi voi fi ajutat în continuare să-1 urmez fără şovăire. A indicat
apoi cu
precizie
modalităţile în care Obadea şi cu mine trebuie să conlucrăm pentru a avea
succes în
acţiunile
viitoare care aveau să fie foarte importante, prin revelarea anumitor dovezi
care
vor ului
întreaga lume şi care vor fi descoperite după aproape douăzeci de ani. Deşi mă
aflam în
acele momente într-o stare de absorbţie interioară profundă, atunci când
părintele a
făcut
acea prezicere am fost scuturat de un fior puternic în întreg corpul, care a
determinat
în
mintea mea apariţia unor intuiţii şi corelaţii foarte complexe.
Aici
Cezar se opri câteva clipe, gânditor. Eu devenisem puţin agitat şi încordat.
—
Înseamnă că părintele Arsenie a vorbit şi despre mine, adică despre faptul că
te
vei
întâlni cu mine, că îmi vei povesti toate acestea şi că îmi vei propune să
public o carte cu
aceste
evenimente? 1-am întrebat eu pe Cezar.
El zâmbi
uşor, dar a continuat să păstreze o atitudine concentrată.
— Ne-a
indicat faptul că vom găsi modalităţi potrivite de a sădi mai întâi seminţele
şi
apoi de
a creşte şi dezvolta florile transformării spirituale ale acestui popor. Da, a
precizat că
vor fi
publicate informaţii care vor avea un rol important în acest proces, însă
aspectele
secundare
care au ţinut de realizarea acestui fapt, incluzând aici alegerea ta şi
celelalte
elemente, ţin de planificarea pe care
am făcut-o eu însumi şi modul în care am gândit
această acţiune.
— A spus
ceva despre marea descoperire care va fi făcută şi unde anume? am
insistat
eu.
— Nu, nu
a precizat nimic în acest sens; a spus că se va petrece în mod sigur în ţara
noastră
şi că va avea un impact atât de mare, încât nu mai este nevoie să ştim alte
detalii.
Dar a
repetat de mai multe ori că va fi o luptă acerbă. Nu ştiu însă Ia ce s-a referit.
Anticipând
puţin, voi spune că prezicerea părintelui Arsenie Boca s-a adeverit cu
mare
exactitate. Aşa după cum se va vedea mai departe, uluitoarea descoperire a fost
realizată
în anul
2003, la şaptesprezece ani de la memorabila întâlnire din Mănăstirea Cernica.
Ea a
zguduit
efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri
actuale, care
sunt
Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial
şi a implicat
o luptă
diplomatică teribilă şi presiuni politice extraordinare, deoarece România a
dorit
să
prezinte această descoperire lumii întregi. Prin specificul ei, descoperirea
ameninţă
însăşi
influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât
concepţia
antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre istoria planetei noastre
şi a
omenirii.
Atunci când mi-a relatat despre discuţia cu Arsenie Boca, Cezar nu cunoştea
nici el
natura descoperirii
care avea să fie făcută, unde şi când va avea ea loc, deoarece
convorbirea
noastră s-a desfăşurat pe la începutul anului 2002. Felul în care s-au precipitat
însă
evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea
descoperirii
îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o
viziune
fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a
condus la
momentul
epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă
„staţie" foarte
importantă
pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai
remarcabil
şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.
Aşa după
cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră" la alte
realităţi
chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti
formată din
reprezentanţi
ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii" pe
parcursul
unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Deoarece am fost la
locul
descoperirii, cunosc în ansamblu natura şi locaţiile acestei expediţii care a
fost efectuată.
Ştiu că
voi fi contactat de Cezar peste puţin timp şi voi afla toate amănuntele
necesare,
însă
problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată.
Iniţial, statul
român a
vrut să anunţe această descoperire lumii întregi şi să o pună la dispoziţia
cercetătorilor.
Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes
naţional,
ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această
dezvăluire de
o
importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră
a SUA.
Deliberările
diplomatice, argumentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau
ameninţările
au durat aproximativ două luni (august-sep-tembrie, 2003). în urma unui acord
ultra-secret
care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte
lumii
întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea
în
NATO
care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din
pachetul
secret de „compensaţii" pentru
această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze
militare
americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii
ani,
constituind
o „pavăză" puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt
foarte
complicate
şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în
raporturile
bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai
înalt
nivel diplomatic au început deja să
apară.
Cu toate
acestea, „mişcările de culise" ale SUA trebuie să se desfăşoare cu mare
precauţie,
pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea
celorlalte
state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul
Americii
pentru România.
Secretul
descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva,
„sarcina"
asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul
potrivit
aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document,
scris,
filmat
sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un
hangar
subteran
imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a
dovezilor.
Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a
dovedit
foarte
inspirată. Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un
angajament
definitiv
în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii
contractuali
nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite
pentru
anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire
sunt
dezinformarea
şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte
ştiu, ea
a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare
de lucruri
nu poate
continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi
prezenta
toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri
de
excepţie
pe teritoriul României.
— Ideea
era de a nu face paşi greşiţi tocmai în acea perioadă, în care dictatorul
începuse
să se simtă „încolţit", a continuat Cezar relatarea sa. Părintele Arsenic
ne-a
explicat
apoi că Ceauşescu îl vizitase de două ori, în mare taină şi cu toate
precauţiile
necesare.
Ultima dată venise acolo cu câteva luni în urmă. Voia să cunoască evoluţia
puterii
sale în stat, deoarece apăruseră deja unele semnale îngrijorătoare de
instabilitate a
sistemului
politic, economic şi social, atât în ţară cât şi în alte teritorii ale blocului
comunist.
Monahul
i-a specificat atunci că, dacă va continua să conducă ţara prin aceleaşi metode
inumane
ca şi până atunci, îşi va pierde brusc viaţa, într-un mod violent. Aflând
aceasta,
Ceauşescu
s-a enervat cumplit şi a făcut o adevărată criză de isterie, care însă nu 1-a
impresionat
pe
Arsenie Boca. L-a ameninţat pe părinte şi a plecat teribil de supărat şi
furios.
Părintele
ne-a dezvăluit că ştie de faptul că i se doreşte moartea şi că acţiunile
mârşave în
acest sens au început imediat după
întrevederea pe care a avut-o cu dictatorul. Ne-a
mărturisit,
de asemenea, că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre împărăţia Tatălui
Ceresc,
dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va
fi acela
de a-1
otrăvi. Totuşi, e'l nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui
spirituală
pe
pământ va fi deja terminată.
Apoi a
scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche,
care
provenea de la sfinţii creştini de la muntele Athos. „În ea, ne-a spus
părintele Arsenie,
se
găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate
mijloacele să
împiedice
lumina şi voinţa dumnezeiască. Voi trebuie să înfruntaţi cu înţelepciune
această
ameninţare
şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune
Răul.
Veţi
vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în
magazine, în
instituţiile
statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va
intra pe furiş
chiar şi
în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor
pierde
speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi
mare va fi
atunci
Slava lui Dumnezeu peste ei."
Apoi,
părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare
diavolească"
nu este
ceva care a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de sute
şi chiar
de mii
de ani în urmă, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care
se
apropie.
Planul „lucrării diavoleşti" este minuţios şi, prin puterea banilor şi a
viciilor, între
care
minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o
săvârşesc
au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi
dominarea
întregii
lumi. Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul
să ne
şocheze
într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de
timp scurt,
atenţia
lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare
care vor
avea loc
şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere
a
cunoaşterii
materialiste. Arsenic Boca a mai precizat că toate acestea se vor face întru
voia lui
Dumnezeu,
pentru că totul este ciclic şi trebuie să se întoarcă de acolo de unde a
pornit.
Îl
ascultam complet buimăcit pe Cezar, deoarece relatarea lui contravenea logicii
şi ar fi
făcut pe orice om obişnuit să o primească cu circumspecţie, în ceea ce mă
privea,
chiar
dacă aveam o mare încredere în Cezar şi în probitatea sa, totuşi afirmaţiile
sale îşi făceau
loc cu
dificultate în mintea mea. în primul rând nu aveam nici o bază referenţială
pentru a
le
înţelege şi a le accepta, iar în al doilea rând credinţa mea nu era încă foarte
puternică,
aceea la
început am simţit impulsul de a considera prezicerile părintelui Arsenic ca
fiind
eronate
şi fantasmagorice.
Totuşi,
undeva în profunzimile inimii mele licărea o lumină care îmi dădea speranţa
şi
fiorul lăuntric înălţător al vremurilor care vor veni. în mod aparent
întâmplător, după cele
aflate
de la Cezar am avut ocazia să citesc câteva broşuri care tratau acelaşi
subiect, dar care
erau
scrise de autori diferiţi. Am fost nevoit să remarc cu o anumită tristeţe, în unele discuţii
tangenţiale
pe seama acestui subiect cu diferite personalităţi sau oameni din high-life-ul
bucureştean
ori din elita intelectuală românească, faptul ca atitudinea acestora era mai
ales
ironică sau,
în cel mai bun caz, nepăsătoare. Evident, nu ne putem aştepta ca acele
previziuni
să
trezească imediat din „amorţeala" lor sufletească pe cei care sunt robiţi
condiţiilor
exterioare
de lux, confort, bogăţie, influenţă şi putere. Există totuşi şansa ca măcar o
parte
din aceştia să-şi pună anumite întrebări cu privire la viaţa pe care o duc şi
la natura
acţiunilor
pe care ei le săvârşesc în lume. Cu alte cuvinte, exista totuşi o şansă ca ei
să
devină
mai maturi şi mai responsabili, deoarece este ştiut faptul că transformarea
condiţiilor
de existenţă a unei naţiuni implică în primul rând transformarea conştiinţei
individuale
a membrilor care o formează. Aceasta se realizează mai ales prin viziunea şi
perceperea
vieţii de pe poziţii superioare, care sunt determinate de cu totul alte
principii şi
idealuri
decât cele impure, josnice şi grosiere.
Cele mai
importante modalităţi de a realiza o rapidă transformare de stare a
conştiinţei,
chiar la nivel naţional şi mondial, sunt iubirea şi altruismul în forma lor pură
şi
nedisimulată.
Pentru cei sensibili, care au inima curată şi intenţii generoase, această
observaţie simplă poate să însemne un
argument de bun simţ, care implicit susţine şi
confirmă credinţa pe care ei o poartă
în suflet. Dar pentru cei orgolioşi, materialişti şi egoişti,
o astfel
de idee poate să constituie cel mult o glumă, dacă nu un semn de „neadaptare la
realităţile
actuale" a celor care o susţin, în primul rând, a iubi în mod sincer şi
a-i ajuta pe
ceilalţi
semeni atunci când trebuie, fără a pretinde nimic în schimb, contravine ideilor
despre
viaţă şi despre felul în care acei oameni s-au obişnuit să trăiască; practic
vorbind,
Dumnezeu
şi lucrurile sfinte nu ocupă nici un loc în viaţa lor. în al doilea rând,
problemele de
cult,
religiile, biserica şi, în general vorbind, aspectele spirituale, sunt privite
de marea lor
majoritate
ca un fel de „umplutură", un gen de factor necesar pentru echilibrarea
societăţii.
În timp
ce eu încă mai reflectam la aceste aspecte, Cezar a reînceput să vorbească:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu