—
Conţinutul amforei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii, mi-a
explicat
Cezar. Personal, înclin să cred că aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta
ardoare
venerabilul
Massini pentru el şi pentru elita masonilor.
Amfora
nu avea modele şi nici inscripţii. Se vedea că era fabricată dintr-un metal
special,
de culoare roşiatică şi nu avea toarte. Capacul elegant nu lăsa să fie văzut
conţinutul.
Cezar 1-a ridicat şi atunci, aplecându-mă înainte am putut discerne în interior
un praf
strălucitor, foarte fin, de culoare albă. în mod curios, pereţii interiori ai
amforei radiau
discret
o uşoară lumină albastră, care scotea şi mai mult în evidenţă sclipirile
aproape
magice
ale pulberii albe.
— S-a
analizat o mostră din această pulbere, mi-a explicat Cezar. Cercetătorii
americani
au rămas consternaţi să constate că ea reprezintă o structură cristalină
necunoscută
a aurului monoatomic. Acesta reprezintă un derivat al aurului, care are
culoarea
alb-strălucitoare
şi atomii plasaţi într-o reţea bidimensională, spre deosebire de aurul
obişnuit,
care are culoarea galbenă şi atomii plasaţi în reţea tridimensională.
Pulberea
de aur monoatomic este foarte dificil de obţinut, mai ales în formula de
puritate
foarte
mare, aşa cum o prezintă unele texte antice şi puţinele referiri alchimice
autentice
din
perioada Evului Mediu. Practic vorbind, ştiinţa actuală nu a putut obţine până
în prezent
această
puritate extraordinară a pulberei de aur monoatomic, dar chiar şi în acest caz
au fost
observate
efecte terapeutice incredibile asupra ţesuturilor vii, în special în ceea ce
priveşte
capacitatea
lor de regenerare. De aceea există încă foarte puţine surse de informare cu
privire
la
tehnologia de obţinere a aurului monoatomic şi din câte am înţeles de la unul
dintre
savanţii
americani, există un mare interes din partea NASA pentru cercetarea în această
direcţie,
întrucât au fost investite fonduri uriaşe.
Nu
auzisem niciodată, până în acel moment, despre aurul monoatomic şi nici nu îmi
era prea
clar la ce poate fi întrebuinţat.
— Dar de
ce manifestă unele persoane aşa mare interes pentru această pulbere? 1-
am
întrebat pe Cezar. L-ai anunţat pe senior Massini de existenţa aurului?
—
Venerabilul era informat încă înainte de a se pătrunde aici despre pulberea din
amforă.
Nu ştiu cum, nu ştiu de unde avea elita masonilor asemenea surse de informare,
dar în
mod sigur ea cunoştea de mult
existenţa pulberei monoatomice în acest loc. M-am întrebat şi eu
de ce
senior Massini era atât de interesat să intre în posesia ei. Am discutat cu savanţii
noştri
şi cu
cei americani, care se pare că sunt mai în temă cu acest subiect. Mi-au spus
că, în forma
ei pură,
pulberea stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la
nivel celular
118
şi mai
ales la nivel neuronal. Cu alte cuvinte ea provoacă un proces foarte accelerat
de
întinerire.
Ei mi-au destăinuit că, teoretic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic
timp de
mai
multe mii de ani, cu condiţia să consume, la anumite intervale de timp şi
într-o cantitate
bine
determinată, această pulbere. Este uluitor şi aproape de neconceput pentru
condiţia şi
mentalitatea
omului contemporan, dar aceasta explică multe aspecte enigmatice din istoria
omenirii,
legate de longevitatea incredibilă a unor personaje importante şi, de asemenea,
luminează
intenţiile ascunse ale elitei mondiale a masonilor.
Îmi
pierise graiul de surpriză. Am rămas ţintuit în loc, aşteptând şi alte
explicaţii de la
Cezar.
—
Tehnologia modernă nu ne permite încă să obţinem puritatea pulberii
monoatomice,
care
este necesară pentru declanşarea procesului energetic general de revitalizare
şi întinerire
a
trupului. Mai mult decât atât, analiza eşantionului din această pulbere a
arătat că atomii de
aur sunt
dispuşi într-o reţea plană, dar ei sunt combinaţi cu atomii unui alt element
care nu este
cunoscut
încă pe Pământ. Aceasta complică şi mai mult lucrurile, deoarece nu se ştie ce
alte
caracteristici prezintă pulberea, în afara celor menţionate în textele din
antichitate, pe care
de
altfel savanţii conservatori le ignoră în totalitate.
Cezar
m-a îndemnat să păşesc pe suprafaţa pătratului, în faţa micului dom din centru.
—
Aceasta va fi una din marile surprize pe care le vei avea în această sală, dacă
crezi că te
mai
poate impresiona ceva în acest moment, a glumit el.
Am văzut
atunci, proiectată din fanta domului, o imensă hologramă cu elemente
în
mişcare. Am înţeles aproape imediat că erau redate sintetic aspectele
principale ale
trecutului
extrem de îndepărtat al omenirii, chiar de la originea sa. Am putut să mă
conving
astfel,
în mod foarte clar, de falsitatea teoriei evoluţioniste a lui Darwin în ceea ce
priveşte
specia
umană. Eroarea ei fundamentală nu consta atât în concepţia pe care a
promulgat-o, ci
mai ales
în necunoaşterea unor elemente concrete care s-au petrecut pe Pământ într-un
trecut
uluitor de îndepărtat, elemente pe care eu le-am vizionat atunci într-o sinteză
care a
fost
realizată într-un mod excepţional de inteligent şi totodată profund intuitiv.
De emoţie, am
simţit
că mi se înmoaie picioarele şi m-am aşezat în genunchi, privind în continuare
imaginile
reale
ale celor mai importante evenimente din istoria omului, incluzând adevărata sa
origine
care
naşte atâtea controverse în zilele noastre. Din păcate nu mi s-a permis să
relatez în
această
carte anumite aspecte esenţiale ale trecutului planetei noastre, pe care le-am
vizionat
într-o formă condensată, exact aşa cum au avut ele loc, cu zeci şi sute de mii
de ani
înainte.
Aceasta a fost condiţia pe care Cezar m-a rugat să o respect, pentru a ne
încadra în
termenii
acordului bilateral ultrasecret dintre România şi SUA. Mărturisesc cu
sinceritate
însă, că
după aprecierile mele, 90% din ceea ce se cunoaşte în mod oficial la ora
actuală
despre
istoria omenirii este fals şi contrafăcut, în mod incredibil, ceea ce este
considerat că s-a
petrecut
cu adevărat este în mare parte minciună, în timp ce miturile şi legendele care
umplu
cărţile
de poveşti şi sunt considerate de majoritatea oamenilor un produs al fanteziei
debordante,
sunt aproape în totalitate adevărate. Această stranie „inversiune" a
cauzat de-a
lungul
-timpului multe probleme şi conflicte între oameni.
Majoritatea ideilor şi presupunerilor
arheologilor şi oamenilor de ştiinţă sunt false,
chiar
dacă dovezile care au rămas sunt uneori foarte evidente pentru a le modifica
părerile
eronate.
Unele „fantezii" ale savanţilor şi cercetătorilor, cum ar fi hilara teorie
a dispariţiei
dinozaurilor
acum şaizeci şi cinci de milioane de ani sau considerarea vechilor continente
ale
Atlantidei şi Lemuriei ca fiind un
mit, sunt acum complet spulberate, pentru că eu am văzut
atunci
şi acolo, cât se poate de clar,cum s-au petrecut lucrurile în realitatel
Probabil, însă,
că
pentru mulţi oameni de ştiinţă este mult mai confortabil să „doarmă"
liniştiţi, în loc să accepte
provocarea
necunoscutului şi saşi recunoască limitele.
Din când
în când, atunci când ajungea la un moment notabil în timp, proiecţia
holografică
păstra imaginea evenimentului dar pe fundal apărea harta cerului, cu poziţiile
marcate
ale principalelor stele şi constelaţii la momentul respectiv. Cezar mi-a
explicat că
aceasta
s-a dovedit o metodă foarte simplă de datare istorică, pentru că savanţii nu au
avut altceva
de făcut
decât să suprapună acele poziţii ale astrelor cereşti peste poziţia lor
actuală, obţinând
119
astfel
perioadele relative de timp când s-au petrecut acele evenimente. Problema era
că
perioada
de timp acoperită de proiecţiile holografice era enormă, de mai multe sute de
mii de
ani, ori
ciclul precesional al Pământului de 25.920 de ani aduce constelaţiile - în
poziţia lor
relativă
faţă de planeta noastră - pe aceeaşi poziţie la perioade care sunt multipli de
26.000 de
ani.
Soluţia era să se urmărească proiecţia holografică de la început până la
sfârşit şi să se
observe
câţi „ani platoni-cieni" (de aproximativ 26.000 de ani fiecare) sunt
astfel evidenţiaţi.
Aşa, de
pildă, s-a putut ajunge la concluzia că ansamblul din Munţii Bucegi a fost
construit acum
50-55.000
de ani în urmă, deoarece a fost proiectată chiar imaginea Marii Galerii şi a
sălii
principale,
cu toate obiectele exact aşa cum le-am găsit noi, având pe fundal poziţia
constelaţiilor
faţă de Pământ. După aceea imaginea a mai apărut o dată, ca punct de reper,
pentru a
semnifica
trecerea a două perioade cosmice de precesie a echinocţiilor.
„Lecţiile"
erau uşoare şi totuşi extrem de bulversante prin conţinutul lor. Am văzut
adevărul
despre vechea civilizaţie egipteană şi despre felul în care au fost construiţe
marile
edificii
de pe teritoriul Egiptului, adevăr care este în totalitate altul decât
inepţiile susţinute în
prezent
de egiptologi. Am văzut ce s-a petrecut în realitate la Potop şi unde au fost
germenii
civilizaţiei
umane care a urmat marelui diluviu şi care a populat mai apoi teritoriul
Europei, Asiei şi
Africii,
însă nici aceste aspecte nu mi s-a îngăduit să le revelez deocamdată, întrucât
implică
unele
realităţi mult prea şocante pentru mentalitatea, ideile şi cunoştinţele omului
contemporan.
Iniţial
am crezut că proiecţia holografică îmi va arăta trecutul omenirii, începând de
la
originile
sale şi până în momentul construirii ansamblului din Munţii Bucegi. Mai apoi am
văzut că
proiecţiile prezentau derularea principalelor aspecte istorice ale evoluţiei
diverselor rase
pe
planeta noastră până în secolul al V-lea d.H. Aceasta însemna fie că uriaşii
care au
construit
întregul dipozitiv din interiorul muntelui stăpâneau foarte bine accesul la
clişeele
temporale,
fie - ceea ce pare mai probabil, datorită imensei perioade de timp care a fost
acoperită
de proiecţia holografică - că ei „actualizau" într-un mod misterios
bagajul informaţiei
holografice.
Se pare că ultima astfel de actualizare a avut loc în apropiere de anul 500
d.H.
Nimeni
nu putea spune, însă, care era motivul pentru care informaţiile istorice se
opreau la acea
perioadă.
Am
văzut, într-o tulburătoare desfăşurare de imagini, existenţa lui lisus şi
răstignirea lui
pe
cruce, care şi astăzi este negată de unii. Trebuie să spun că în acea perioadă
de timp s-au
petrecut
fapte cu mult mai uluitoare decât cele prezentate în Evanghelii. Proiecţiile
mi-au
revelat,
de asemenea, multe persoane dintre cele care au asistat pe colină la
răstignirea lui lisus,
care nu
erau din acel timp, ci veniseră acolo din alte perioade istorice. Acele fiinţe
umane, care
nu se
deosebeau la îmbrăcăminte de evreii prezenţi la momentul răstignirii, aveau
totuşi trăsături
ale
chipului complet diferite de ale acestora şi tocmai de aceea urmăreau să-şi
ascundă
faţa cât
mai mult sub faldurile hainelor.
Holograma
a mai prezentat secvenţial vieţile şi misiunile spirituale ale altor personaje
excepţionale,
care cu adevărat făceau dovada unor uluitoare înzestrări divine, din trecutul
foarte
îndepărtat al omenirii. Am văzut astfel acţiunile unor mari reformatori
spirituali încă
de acum
aproximativ 18-20.000 de ani, despre care nu se ştie absolut nimic. Pe atunci,
însă,
sistemul
social si distribuţia populaţiilor pe întreaga planetă erau complet diferite de
ceea
ce se
cunoaşte în prezent, iar arheologii, antropologii şi istoricii ar trebui să-şi
revizuiască din
temelii
concepţiile pe care le au despre acele timpuri.
Au fost
atât de multe elemente pe care le-am vizionat atunci şi ele au fost prezentate
într-un
mod atât de compactat, încât mi-ar fi necesare, fără îndoială, câteva sute de
pagini
pentru a
le descrie măcar aproximativ. Totuşi, proiecţia holografică a durat numai o oră
şi
jumătate.
Chiar şi cei doi ofiţeri care asigurau securitatea sălii şi cele şase santinele
plasate
la
intrările tunelurilor urmăreau cu toţii uluiţi şi în tăcere derularea
imaginilor, deşi în mod
evident
nu era prima dată când vedeau aşa ceva.
După
dispariţia hologramei am rămas mai mult timp nemişcat, privind în gol. Intr-un
târziu,
Cezar mi-a spus că era timpul să ne întoarcem la bază, deoarece aceea era
limita la
care eu puteam să am acces în
interiorul Sălii Proiecţiilor. Am privit în faţă. Dincolo de
120
pătratul
pe suprafaţa căruia încă mă mai aflam nu mai erau decât deschiderile gigantice,
aproape
înfricoşătoare, ale celor trei tunele enigmatice din peretele muntelui, aflate
cam la
douăzeci
de metri depărtare. In faţa fiecăreia dintre ele, la o distanţă de şapte-opt
metri se
afla
câte un tablou de comandă asemănător cu panoul mare de comandă, amplasat
central,
însă ele aveau dimensiuni mai mici decât acesta.
L-am
întrebat pe Cezar care era misterul extraordinar al celor trei tunele. Mi-a
explicat
că
elementele legate de această problemă nu mi le poate dezvălui, dar îmi poate
spune că
ceea ce
s-a aflat în legătură cu giganticele culoare din munte s-a datorat, de
asemenea, unor
proiecţii
holografice care erau comandate de la pupitrul de comandă al fiecărui tunel în
parte.
Singurul aspect pe care mi-1 putea dezvălui era că cele trei tunele se
îndreaptă pe mii de
kilometri
în trei zone diferite ale planetei. Tunelul din stânga are celălalt punct de
legătură în
Egipt,
într-un ansamblu secret şi încă nedescoperit care se află sub nisip, între
Sfinx şi
Marea
Piramidă de pe platoul Gizeh, lângă Cairo. Tunelul din dreapta are
corespondenţă cu o
structură
care de asemenea se află în interiorul unui munte din Podişul Tibet. Aceasta
este
însă mai
mică decât cea din munţii noştrii şi nu atât de complexă. Din acest al doilea
tunel
există
ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de
curbura
Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre şi face conexiunea cu structura din
subsolul
Irakului,
lângă Bagdad. De la aceasta, în continuare, mai există o ramificaţie până în
subsolul
podişului Gobi din Mongolia.
Al
treilea tunel, care era plasat central în Sala Proiecţiilor, face obiectul -
aşa după
cum mi-a
spus Cezar - unui secret la nivel mondial, asupra căruia SUA dorea garanţii
foarte
ferme.
La acel moment, nici Cezar şi nici generalul Obadea nu cunoşteau elementele noi
ale
discuţiilor
româno-americane, însă cert era faptul că se perfecta un fel de „schimb"
reciproc
avantajos.
Cunoscând teribila influenţă politică a masonilor şi relaţiile venerabilului
Massini
în
structurile politice ale celor două ţări, puteam bănui că se încearcă o
„preluare" treptată a
con-
trolului asupra bazei de către factori externi intereselor statului nostru. Din
fericire,
Cezar
mi-a mărturisit că există totuşi şi persoane foarte importante în aparatul
nostru politic
şi
administrativ care în prezent cunosc maşinaţiile odioase ale masoneriei
mondiale şi
care se opun
cu vehemenţă influenţei acesteia, mai ales în ceea ce priveşte controlul asupra
marii
descoperiri din Munţii Bucegi. El mi-a mai spus că tunelul central coboară în
interiorul
scoarţei planetei şi chiar că o depăşeşte pe aceasta, dar nu a vrut să-mi ofere
mai
multe
elemente. A remarcat că imaginile hologramei care corespundeau acelui gigantic
coridor
în munte erau aproape incredibile dar că, în acelaşi timp, ele puteau oferi un
posibil
răspuns
cu privire la originea structurii din interiorul muntelui în care ne aflam noi
şi a celor
care au
construit-o.
Înainte
de a părăsi sala, Cezar mi-a spus că se efectuau deja, în cel mai mare secret,
pregătiri
intense pentru o expediţie mai întâi prin tunelul spre Egipt, apoi către cel
din Tibet
şi abia
în final urma să se organizeze marea expediţie către interiorul Pământului prin
tunelul
central. Discuţiile bilaterale româno-americane au decis să se formeze o echipă
de
şaisprezece
oameni de elită, care de fapt provenea din fuziunea unei echipe de şase
americani
şi a
unei echipe de zece români. Conducerea operaţiunii -i-a fost încredinţată lui
Cezar,
căruia
cu acea ocazie i-a fost atribuit imediat gradul de colonel-SRI. Mi-a explicat
că
investirea
în grad era importantă mai ales în contextul psihologic al echipei.
Plecarea
urma să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie, 2003, deoarece pregătirile
erau
complexe. Cezar nu mi-a dezvăluit nimic din ceea ce se afla în aceste tuneluri,
deşi
structura
lor era diferită de cea a Marii Galerii din Munţii Bucegi. El nu mi-a spus nici
cum
se va
efectua deplasarea prin tuneluri, având în vedere că trebuiau parcurşi mii de
kilometri,
în
sfârşit nu mi-a oferit nici un detaliu cu privire la imaginile holografice care
corespundeau
fiecărei ţinte de deplasare în parte.
Chiar şi
aşa, însă, consider că elementele prezentate aici pot face obiectul cel puţin a
unor
reflecţii profunde, care să ne pregătească pentru evenimentele viitoare. Din
raţiuni
evidente
am omis în mod deliberat precizarea unor date care să conducă la identificarea
zonei
muntoase
în care s-a făcut marea descoperire.
121
La un an
de la vizita mea în acel loc continui să am la fel de vii în minte şi în inimă
impresiile
copleşitoare pe care le-am trăit pe parcursul celor câteva ore ale prezenţei
mele în
atmosfera
aproape ireală, creată de tainica structură din interiorul muntelui. Deasupra
tuturor
acestor
revelaţii pluteşte însă enigma ancestrală a Timpului şi a înţelepciunii celor
care au
reuşit
să-1 controleze, aşteptând cu răbdare zeci de milenii momentul în care noi vom
ajunge să cunoaştem adevărul...
SFÂRŞIT