Partea 9 Viitor cu cap de mort

— Părintele Arsenie a punctat în mod concis principalele probleme care vor

interveni în viitorul apropiat al României, dar ne-a sfătuit să nu renunţăm la drumul pe care

1-am început, indiferent de greutăţile pe care le vom întâmpina. Ceea ce m-a frapat atunci era

faptul că el vorbea mereu la plural despre ceea ce trebuie să făptuiesc eu împreună cu

Obadea, considerând aceasta ca un lucru firesc. Viitorul avea să confirme cu prisosinţă că

a avut perfectă dreptate. La sfârşitul întâlnirii a încheiat brusc, privindu-1 ţintă pe colonel:

„Mă bucur că ai avut credinţă în inimă şi mi-ai urmat chemarea din vis. Mergeţi acum cu

Dumnezeu şi slava Lui să fie cu voi!".

După ce am plecat de acolo, colonelul Obadea mi-a explicat că în urmă cu o

săptămână avusese un vis foarte ciudat, în care părintele Arsenic îi apăruse înconjurat de o

lumină orbitoare şi îl chemase în mod ferm, împreună cu mine, la Mănăstirea Cernica. Din

acel moment am simţit un impuls şi o credinţă aparte în inimă, precum şi o stare( de

fericire delicată care nu a mai dispărut. Ceea ce aff[ urmat în antrenamentele secrete de

la baza din B... nu a făcut decât să mă pregătească cât mai bine pentru evenimentele care

aveau să intervină în viaţa mea în următorii cincisprezece ani. Cezar şi-a întrerupt atunci

relatarea deoarece a primit un telefon important, fiind chemat de urgenţă într-un anumit

loc. M-am despărţit de el cu sentimentul că am pătruns pe un tărâm neexplorat, plin de mistere

şi foarte important în contextul evenimentelor viitoare. Asimilam oarecum „din

mers" multitudinea de informaţii cu care mă confruntam şi, în măsura în care îmi permitea

propriul meu nivel de înţelegere, formulam diferite concluzii. Dacă ceva nu îmi era

clar, scriam pe hârtie problema respectivă şi o rediscutam la întâlnirea următoare.

Trecuseră mai multe luni de la ultima întrevedere, timp în care mi-am eşalonat

ideile principale şi am început chiar să alcătuiesc un plan al lucrării despre acele

evenimente. Citisem mai multe cărţi cu subiect ezoteric şi spiritual, urmărind să păstrez

totuşi o poziţie echilibrată în aprecierea diverselor idei care erau prezentate, îmi

structuram astfel, în mod gradat şi temeinic, baza de date şi aspecte iniţiatice care, prin

misterul şi ineditul lor, constituiau o mină de bogăţii inestimabile pentru toţi cei care erau

interesaţi să le afle.

Până în luna iunie a anului 2003 m-am mai întâlnit cu Cezar de două ori. Conţinutul

acelor relatări semnifică de departe cea mai cutremurătoare dovadă a necesităţii de a scrie

această carte. De altfel, consider că acelea au fost cele mai palpitante „runde" de

convorbiri, în care Cezar mi-a revelat adevăruri uluitoare despre modalităţile oculte de

dominare a lumii. Totodată am putut să înţeleg într-un mod mult mai profund nuanţele

subtile ale binelui şi ale răului în lume, pe care până atunci le ignoram aproape cu

desăvârşire. Toate implicaţiile faptice, morale şi psihologice pe care le voi prezenta în

continuare au fost relatate cu răbdare şi perseverenţă de Cezar, chiar şi atunci când

solicitam lămuriri suplimentare, deoarece el considera că aceste aspecte reprezintă însuşi

simbolul şi chintesenţa mesajului pe care doreşte să-1 facă ştiut tuturor oamenilor. La rândul

meu, am considerat că în conjunctura prezentă, atât la nivel naţional cât şi la nivel mondial,

prezentarea în detaliu a unora dintre planurile şi acţiunile temutei Organizaţii oculte

constituie aproape o datorie morală şi un impuls firesc la acţiune.

În opinia mea, oamenii trebuie să cunoasă şi să fie avertizaţi de pericolul imens

pe care-1 reprezintă Organizaţia, pericol care se întinde pretutindeni în lume, ca o plagă.

Ei trebuie să cunoască metodele specifice de acţiune ale Organizaţiei, cum se concretizează

acestea în viaţa de zi cu zi şi felul în care se pot contracara în faşă aceste maşinaţii, intrigi

şi tertipuri care sufocă aproape orice tendinţă către libertate. Deoarece oamenii sunt

structuraţi în mod diferit, ei simt, gândesc şi acţionează în mod diferit. Tocmai de aceea,

informaţiile pe care le voi prezenta în continuare fie îi vor face circumspecţi, neîncrezători,

ironici sau nepăsători, fie îi vor zgudui în adâncul fiinţei lor şi îi vor determina să înţeleagă

dedesubturile acţiunilor celui mai teribil flagel care a ameninţat vreodată omenirea, adică

oculta Organizaţie care este, de fapt, francmasoneria. Ca o boală grea , ea macină trupul umanităţii,

ameninţând să-1 biruie în totalitate.

Masoneria mondială foloseşte ca un vârf de lance metoda „curentului de opinie"

pe care îl îndreaptă în orice direcţie doreşte, atunci când interesele ei sunt ameninţate. Aceeaşi

„armă", însă, poate şi trebuie să fie întoarsă şi folosită chiar împotriva atacatorului. Atunci

când are loc înţelegerea corectă şi profundă a unor realităţi care doar în aparenţă îmbracă

o haină frumoasă, libertatea în gândire şi acţiune a oamenilor devine o adevărată sursă de

fericire pentru aceştia. De fapt, libertatea în gândire şi acţiune reprezintă cel mai teribil şi

ameninţător aspect pentru francmasonerie, pentru că această libertate permite oamenilor să

devină lucizi atât în ceea ce priveşte condiţia lor existenţială cât şi în ceea ce priveşte modul

sau sistemul în care este structurată societatea contemporană. Libertatea în gândire şi

acţiune a oamenilor ar duce inevitabil la demascarea şi prăbuşirea imensului eşafodaj

malefic de planuri, intrigi şi idei care a fost construit cu atâta trudă de masonerie timp de

generaţii întregi. Această necesară „trezire" a omenirii faţă de realitatea în care se află se

corelează cu marea transformare şi trecere a întregii planete către o nouă eră, aceea a

adevărului şi cunoaşterii spirituale.

CAPITOLUL 3

PRIMA CONFRUNTARE: RĂUL DIN ADÂNCURI

Anii care au urmat pană la revoluţia din 1989 au fost ani de intense pregătiri şi teste

pentru Cezar. Ele s-au desfăşurat într-un regim de lucru special, impus de colonelul

Obadea. Pe lângă diferite experimente, programul includea şi educarea, informarea şi

verificarea băiatului în noţiunile de economie, politică şi sociologie modernă. De

asemenea, colonelul începuse să-i acorde o anumită libertate şi chiar o anumită influenţă

în cadrul bazei, repartizându-i unele sarcini care, la început, au fost relativ simple.

— În sufletul său, colonelul era sincer şi integru, îmi relata Cezar. El chiar dorea

binele ţării şi al poporului român şi de aceea urmărea să creeze anumite „breşe" în

sistemul comunist care aproape ajunsese să sugrume viaţa oamenilor. Ca şi mine, Obadea

fusese puternic impresionat de întâlnirea cu părintele Arsenic şi luase hotărârea fermă de a

acţiona întocmai după cum fusese sfătuit de monah. Prin 1988 colonelul îmi expusese deja

structura şi obiectivele întregului departament, precum şi ideile de acţiune secretă pe care le

avea pentru a pregăti căderea lui Ceauşescu de la putere. Deşi nu era singurul care planifica

schimbarea de regim în acele vremuri, colonelul Obadea a preferat să contribuie şi să

acţioneze în această direcţie doar prin intermediul departamentului său. Curând am

realizat care era justificarea acestui fapt: practic, colonelul era înconjurat numai de „ameninţări

umane" potenţiale, deoarece fiecare persoană, de la cel mai mic subordonat şi până la şefii

de cabinet sau chiar miniştrii înşişi, era pasibilă de trădare sau de scurgere de informaţii.

Existau, desigur, şi oameni în care se putea avea o relativă încredere, iar Obadea avea o intuiţie

aproape ireproşabilă în ceea ce priveşte persoanele cu care colabora. Era sprijinit de acestea,

avea consilieri, oameni de legătură, influenţă şi autoritate, însă el menţinea relaţiile sale cu cei

din anturaj doar la un nivel pe care 1-aş putea numi „angrenare periferică", nepermiţând accesul

lor la fondul problemei, la inima acţiunii pe care o planifica.

Dorind să fie cât mai eficient, colonelul Obadea a realizat faptul că nu putea susţine

singur, din centru, planul său complex. De altfel, el nu avea nici timpul fizic pentru aceasta,

deoarece conducerea departamentului implica o muncă asiduă. Avea deci nevoie de cineva

în care să aibă deplină încredere, care să nu fie coruptibil, dar care în acelaşi timp să fie devotat

unei cauze nobile şi totodată detaşat de jocul culiselor. Ideea formării unui astfel de

colaborator îi venise cu câţiva ani în urmă, atunci când a observat că majoritatea celor care se

perindau prin bază erau copii. Obadea a considerat, după observaţii îndelungate, că eu

corespundeam cerinţelor şi intenţiilor sale, astfel că în acea perioadă de dinaintea Revoluţiei el

a intensificat foarte-mult pregătirea mea.

Aş putea chiar spune că relaţia dintre noi depăşea graniţele obişnuite ale tandemului

şef-subordonat, pentru că implica nivele mai sensibile ale sufletului. Ea evoluase, de fapt, într-o

relaţie de sinceră prietenie, de încredere şi de respect reciproc, deoarece la modul general între

noi nu existau disensiuni de concepte, idei sau ţeluri de realizat. Totuşi, era necesară o mare

precauţie din partea noastră, deoarece în acele vremuri de instabilitate, teroare şi corupţie,

surprizele puteau veni de acolo de unde te aşteptai mai puţin.

La nivelul Securităţii Statului, tendinţa era aceea de asimilare a Departamentului

Zero în cadrul celorlalte Direcţii şi Secţiuni căci, deşi era parte structurală din acel aparat, DZ

avea totuşi autonomie proprie, iar acest fapt deranja anumite persoane, orgolii şi interese.

Colonelul Obadea ştia însă prea bine că, dacă s-ar fi realizat „dizolvarea" DZ printre

celelalte structuri ale Securităţii, aceasta ar fi însemnat în mod automat politizarea departamentului

pe care îl conducea. El intuia faptul că aceea ar fi fost calea cea mai sigură către

diminuarea eficienţei departamenului în acţiunile pe care le desfăşura, în plus, conducerea lui

ar fi fost influenţată din exterior de anumiţi factori politici, iar corupţia 1-ar fi măcinat repede

chiar de la baza sa.

Importanţa Departamentului Zero devenise enormă, mai ales datorită unor serii de

descoperiri uluitoare care avuseseră loc în ultimii ani în diferite zone ale ţării, despre care

acum nu îţi pot vorbi decât în termeni generali. Pe lângă studiile parapsihologice pe subiecţii

dotaţi şi rolul de „pepinieră" pentru fiinţele umane cu înzestrări paranormale de pe teritoriul

României, DZ preluase de asemenea investigaţiile şi intervenţiile ultra-secrete în cazurile de

mare importanţă strategică şi ştiinţifică. Pentru aceasta a fost creată o uriaşă bază de date

specifice, precum şi un grup de intervenţie paramilitară care avea în dotare echipament tehnic

deosebit. Atunci când apărea un caz de „cod roşu" era dată alarma iar acţiunea de intervenţie

se desfăşura extrem de repede şi precis, după nişte etape foarte bine stabilite care aveau ca

scop deplasarea la locul respectiv, securizarea zonei, contactul cu specificul descoperirii, analiza

ştiinţifică preliminară şi închiderea zonei. Intervenţiile de „cod roşu", care dintr-un anumit punct

de vedere sunt cele mai spectaculoase -şi aici mă refer în special la modul în care ele se

desfăşoară -, au loc numai după anumite verificări prealabile, pentru a se evita deplasarea

corpului dal departamentului în cazurile mai puţin importante. Acţiunile de „cod roşu"

constituie mari secrete de stat şi tocmai de aceea sunt stabilite anumite proceduri standard cu

privire la modul de implicare a celor care fac parte din grupa specială de intervenţie.

De-a lungul timpului au existat diverse atacuri ale unor personalităţi politice şi

chiar denunţuri false în ceea ce priveşte activitatea departamentului, care au fost aduse la

cunoştinţa lui Ceauşescu, însă astfel de cazuri nu au făcut altceva decât să evidenţieze şi

mai bine rolul pe care 1-au avut măsurile iniţiale excelente de secretizare a informaţiilor de

vârf, care nu puteau fi cunoscute decât de Obadea şi de dictator (tangenţial, acestea erau

aduse şi la cunoştinţa Şefului Securităţii). De aceea, tentativele de răsturnare a lui Obadea

de la conducerea DZ, care reclamau incompetenţa lui, au eşuat rând pe rând deoarece ele

apăreau ca fiind false chiar de la început. „Amatorii" nu puteau construi un scenariu tactic

viabil, din simplul motiv că scurgerile de informaţii aproape că nu existau şi, prin urmare,

ei erau nevoiţi să inventeze şi să mintă. Totuşi, tracasat din mai multe părţi (cele mai

veninoase intrigi proveneau chiar de la Şeful Securităţii de atunci) şi aflat într-o poziţie tot

mai delicată datorită informaţiilor alarmante de zguduire a blocului comunist în Europa,

Ceauşescu ar fi putut să ia o decizie neinspirată. De aceea, colonelul a avut grijă să-i prezinte

descoperirile şi elementele cele mai importante şi secrete într-o lumină foarte clară,

sinceră şi directă, care 1-a determinat pe Şeful Statului să-i acorde în continuare mână liberă

de acţiune.

Odată rezolvată problema încrederii din partea lui Ceauşescu, Obadea se putea

focaliza asupra pregătirii cu mare atenţie a perioadei de tranziţie care avea să urmeze după

schimbarea de regim în conducerea ţării, deoarece el ştia deja că nu era decât o chestiune de

timp până când aceasta avea să se petreacă, începând cu vara anului 1989, activitatea

colonelului Obadea a devenit febrilă şi foarte complexă; eu însumi 1-am putut vedea doar de

puţine ori până la sfârşitul anului. Deşi nu aveam acces la informaţiile din exterior, intuiţia îmi

spunea totuşi că se pregăteşte ceva foarte important la nivel naţional. Dar acestea sunt

aspecte pe care tu le cunoşti deja foarte bine şi nu mai are rost să intru acum în detalii. Mă voi

axa, deci, mai ales pe descrierea modalităţilor principale de acţiune ale departamentului.

Atunci când este făcută o descoperire foarte importantă, recepţia informaţiei are

loc foarte rapid, deoarece instituţiile care sunt primele contactate în astfel de cazuri sun

Poliţia şi Serviciul Român de Informaţii (SRI). Datorită unui protocol foarte strict, care

delimitează clar natura descoperirilor şi importanţa acestora, DZ este imediat contactat iar

echipele noastre se deplasează în zona respectivă. Există o etapizare foarte precisă a

acţiunilor care trebuie realizate în astfel de cazuri, începând cu anul 1988, am făcut şi eu

parte din echipa principală de intervenţie, deplasându-mă cu aceasta în locaţiile secrete în

care eram chemaţi. Includerea mea în această echipă a fost rezultatul unui ordin emis direct

de colonelul Obadea, rolul meu fiind acela de evaluare a gradului de risc în cazul

descoperirilor importante care erau făcute şi de propunere a modalităţii specifice de

procedură pentru investigarea acestora în condiţii de deplină siguranţă. Din echipa principală

mai făcea parte un căpitan de securitate, care era conducătorul ei şi care trebuia să ia pe loc

deciziile necesare după ce eu îi prezentam concluziile mele. Dacă situaţia era foarte

neobişnuită, el era cel care raporta imediat situaţia colonelului Obadea, aşteptând hotărârea

acestuia. Echipa noastră mai includea încă trei militari din trupele de elită, foarte bine

pregătiţi, care constituiau „avangarda" atunci când începeau investigaţiile.

O a doua echipă era formată din patru membri, care erau oameni de ştiinţă şi

cercetători, însă numărul lor putea să varieze în funcţie de domeniul descoperirii

respective. Ei erau cei care pătrundeau ulterior în perimetrul zonei care delimita

descoperirea şi efectuau o primă analiză ştiinţifică, de ansamblu, a elementelor pe care le

găseau acolo.

A treia şi ultima echipă era formată din douăzeci de militari care aveau rolul de a

asigura securitatea zonei, împrejmuirea ei, paza obiectivului şi logistica necesară, în funcţie

de importanţa descoperirii era anunţat şi colonelul Obadea, care sosea acolo în cel mai scurt

timp.

Uneori, însă, puteau să apară factori neprevăzuţi. De pildă, prin 1981, când sistemul

de intervenţie pe echipe nu exista încă şi protocoalele de colaborare erau nesigure, DZ a

fost solicitat să intervină într-o zonă muntoasă, în apropiere de întorsura Buzăului, la

curbura lanţului de munţi carpatici. Zona era foarte retrasă şi aproape nelocuită. Doi

fraţi alpinişti se antrenau escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată de masivul muntos.

Pereţii ei erau foarte abrupţi, formând în partea de sus chiar o plombă, ceea ce a constituit

o adevărată provocare pentru cei doi alpinişti. Unul dintre fraţi a urcat pană pe la trei

sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape

complet erodate de trecerea timpului. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a

aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă, care semăna cu un lanţ, dar în clipa

următoare a dispărut brusc sub privirea înmărmurită a fratelui său care se afla pe sol, la baza

stâncii. A fost alertată Miliţia locală şi au fost anunţaţi părinţii, la Brăila. Iniţial, autorităţile

-1-au bănuit pe cel care i-a chemat că le ascunde adevărul. Chiar 1-au ameninţat, crezând

că-şi bate joc de ei. însă tatăl, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul

respectiv şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.

Cazul a luat o turnură periculoasă; au sosit imediat la faţa locului mai mulţi

ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost

izolată de către o echipă militară pe o rază de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii

unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat în următoarele zile cu dezinformarea sătenilor

şi liniştirea martorilor oculari. Cunosc toate aceste detalii din dosarul ultrasecret al

evenimentului respectiv, pe care 1-am studiat ulterior, după Revoluţie. Acum douăzeci

de ani încă nu aveam acces la astfel de operaţiuni, fiind doar un copil care venise la

baza din B... de puţin timp. Se pare totuşi că unele aspecte au mai „transpirat" prin presă

la mulţi ani după aceea, probabil datorită faptului că în acel loc au venit atunci câteva

personalităţi politice şi din domenul ştiinţei. Situaţiile de acest gen, care nu pot fi

blocate informaţional în mod complet de la început, sunt înregistrate cu un cod special şi

sunt numite „evenimente de tip K". Ele reprezintă de obicei situaţii limită, care nu pot fi

prevăzute în totalitate sau care dau naştere la diverse alte complicaţii.

În zilele următoare au survolat cu elicopterul stânca respectivă; „obiectul" era, de

fapt, un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii, fără a se putea stabili însă cine, cum şi de

ce a realizat aceasta. Scrierea de pe peretele stâncii a rămas complet necunoscută, chiar

dacă au fost trimise numeroase fotografii cu semnele respective, pentru a fi studiate la cele

mai prestigioase instituţii de profil din lume. Deşi existau anumite similitudini de formă,

nimeni nu a putut totuşi să găsească o corespondenţă clară cu vreuna dintre scrierile din

antichitate.