Partea 6 Viitor cu cap de mort

Programul era lejer, însă

paza era foarte strictă. Personalul era alcătuit din zece persoane, nouă bărbaţi şi o femeie de

35-40 de ani, care era consiliera misteriosului doctor Xien. Mă voi opri însă aici cu

furnizarea altor detalii, deşi Cezar mi-a descris în mod amănunţit locul şi activitatea de

acolo. Ulterior, printr-un concurs favorabil de împrejurări mi s-a permis să vizitez acest loc

şi trebuie să mărturisesc că el m-a impresionat profund. Chiar dacă atunci baza nu mai avea

aceeaşi destinaţie ca în anii '80, activitatea ei continua într-un regim secret foarte sever.

Cezar a rămas în acel complex tehnic militarizat o perioadă de cinci ani. El a

înţeles foarte repede că legăturile cu părinţii săi erau probabil rupte pentru totdeauna, dar cel

puţin acolo i se ofereau posibilităţi nebănuite de -a-şi dezvolta capacităţile sale deosebite. Cu

ceilalţi colegi din stabiliment se întâlnea fie în orele de recreere şi sport, fie la cursurile

speciale pe care le preda doctorul Xien. Fiecare dintre aceştia deţinea anumite puteri, pe

care Cezar mi le-a descris sumar şi cu mult umor.

De pildă, unul dintre copii, un băiat de paisprezece ani, se distingea prin faptul că

ombilicul său acoperea o mare parte din abdomen, având cam zece centimetri în

diametru. Indiferent de condiţia vremii, băiatul nu purta decât o pereche de pantaloni subţiri

din bumbac. Numele lui era Eduard. Radiaţia sa psihică era atât de puternică, încât oricine

se afla în preajma lui se simţea într-un fel timorat, nesigur, fiind cuprins chiar de o senzaţie

de frică care nu avea nici o explicaţie concretă, dar care devenea în scurt timp apăsătoare.

Aceste senzaţii erau percepute atunci când Eduard era calm şi relaxat, dar dacă din vreun

motiv anume el se supăra, puteau fi chiar vizibile mici flash-uri, ca nişte scântei, care

apăreau în jurul trupului său, mai ales în preajma capului. In astfel de momente, de obicei

obiectele din imediata lui apropiere se spărgeau sau se deformau. De aceea, spaţiul în care

locuia era dotat în cea mai mare parte cu obiecte din lemn şi din plastic, pentru că acestea

puteau fi înlocuite mai uşor. în perioada verii, apartamentul lui era conectat la un sistem

special de răcire a aerului, deoarece băiatul nu putea să suporte temperaturi mai mari

de douăzeci de grade Celsius. Varianta cu aerul condiţionat nu era satisfăcătoare,

deoarece Eduard afirma că, deşi răcoros, aerul respectiv era lipsit de componenta lui

energetică, vitală, adică altfel spus era un aer „mort", care provoca mai mult rău decât bine.

Principala capacitate paranormală a băiatului era puterea telekinetică, adică însuşirea de

a putea mişca şi deplasa obiecte materiale fără să le atingă, doar printr-un efort de voinţă.

Eduard putea să ridice în aer, de la distanţă, diferite lucruri, menţinându-le sau mişcându-le

astfel timp de mai multe minute. Deşi nu a fost prea impresionat de posibilităţile colegului

său, Cezar mi-a povestit totuşi că experienţa de vârf a lui Eduard a fost cea în care a

individualizat şi apoi a ridicat în aer, prin concentrare, o sferă de apă pe care mai apoi a

deplasat-o prin spaţiul camerei.

Un alt băiat, care avea aproximativ aceeaşi vârstă ca a lui Cezar, nu ieşea aparent

în evidenţă prin nimic deosebit, înzestrarea lui era însă de excepţie, deoarece putea să

prevadă în linii mari evenimente care aveau să se petreacă într-o marja de 10-20 de ore, de

la momentul prezent în viitor. Am aflat că Octavian a reuşit să-şi îmbunătăţească gradat

performanţele până la un interval de 28 de ore în timpul viitor, predicţiile lui fiind chiar din

ce m ce mai exacte. Totuşi, din câte mi-a spus Cezar, el nu a fost capabil să depăşească

vreodată această limită. Interesul oficialilor pentru acel băiat era deosebit şi aceasta a făcut

ca el să se bucure de un tratament aparte. Chiar şi m orele de repaus, când copiii se jucau,

el era însoţit permanent de un individ solid şi sobru, a cărui sarcină era sa vegheze ca

băiatul să nu prezică ceva celor din jur. Precauţie oarecum inutilă, deoarece Octavian

era mai mult retras, gânditor, uneori chiar apatic. Slăbuţ la trup şi având ochii adânciţi în

orbite, el rămânea adeseori pe gânduri, abstras de la orice influenţe exterioare. Cezar 1-a

descris ca pe un băiat deosebit chiar ţi printre ceilalţi care aveau puteri paranormale. Acea

stranie capacitate a sa de a percepe viitorul într-o anumită marjă de timp nu era doar

intuitivă, aşa după cum este în cazul celor mai multe persoane care asociază această

aptitudine cu ghicitul în cărţi, în cafea sau prin intermediul altor modalităţi.

— Tot ceea ce se petrece, tot ceea ce se derulează în acest univers, orice faptă, orice

acţiune, gând, emoţie sau sentiment rămâne „înregistrat" cu fidelitate pe un fel de „suport"

subtil, mi-a explicat Cezar, răspunzând astfel la nedumeririle mele fireşti. Analogic vorbind,

este o „înregistrare" care poate fi comparată în anumite limite cu felul în care rămân

imprimate unele instantanee din viaţa ta sau a altcuiva pe o peliculă fotografică sensibilă,

atunci când se utilizează un aparat de fotografiat. Altfel nu ar fi posibilă investigarea

timpului în trecut sau în viitor.

Am intervenit atunci timid, dar contrariat:

— Totuşi, cum este posibilă viziunea viitorului, din moment ce acesta nici nu a

ajuns să se petreacă? Cezar a schiţat un zâmbet.

— Aparent, logica ta este sănătoasă. Ceea ce probabil încă nu ştii este faptul că

timpul, în el însuşi, este o noţiune iluzorie. Există, bineînţeles, energia subtilă a timpului, dar

ea este modulată în mod specific de conştiinţa sau percepţia fiecăruia dintre noi. De pildă,

aceeaşi perioadă de timp, să zicem de o oră, este percepută în mod subiectiv de mai multe

persoane, deoarece unora li se pare că „timpul trece mai greu", iar altora că el „trece mai

uşor". Unii pot să afirme chiar că „a trecut într-o clipă". Aprecierile sunt diferite, deşi

perioada de timp este aceeaşi, în conştiinţa omului apare doar iluzia că există trecut sau

viitor, pentru că aceste noţiuni se datorează, la rândul lor, percepţiei fragmentate pe care

fiinţa umană obişnuită o are asupra timpului. Imaginează-ţi acum că această formă

energetică extrem de fină, pe care o numeşti timp, arată - metaforic vorbind - precum o

bandă continuă sau un film foto desfăşurat.

Cezar a desenat atunci o schemă simplă pe hârtie, pentru ca explicaţiile pe care

mi le oferea să fie cât mai clare. Eram nerăbdător să aflu de la el noi taine despre anumite

realităţi care până atunci fuseseră inaccesibile cunoaşterii mele. Sesizând în repetate rânduri

această atitudine sinceră din partea mea, Cezar a acceptat în mod tacit să mă ghideze, ca un

adevărat maestru, prin umbrele înşelătoare care ascund cunoaşterea veritabilă, iniţiatică.

— Axa timpului este continuă, dar oamenii o percep împărţită, cuantificată în trecut

şi viitor, în accepţiunea obişnuită, prezentul este relativ, deoarece clipa prezentă devine

trecut în momentul următor; la rândul lui, acesta devine noul prezent, deşi cu o clipă înainte

fusese viitor. Fiind continuu, timpul este ca o „bandă de timp" desfăşurată. Oamenii trăiesc

chiar în această bandă şi de aceea ei se identifică cu aspectele ei parţiale; nu mai au

percepţia de ansamblu a benzii temporale, care este continuă, ci sesizează fenomenul temporal

în mod fragmentat, în trecut şi viitor, deoarece conştiinţa lor este şi ea limitată doar la un

fragment sau altul de cunoaştere. Să presupunem acum că această conştiinţă se

expansionează, creste ca o sferă uriaşă şi cuprinde în câmpul ei de percepţie şi cunoaştere

aproape întregul univers. Aceasta este de ajuns pentru a depăşi bariera timpului, pe care atunci

îl vei percepe ca un tot unitar şi veşnic prezent. Trecutul şi viitorul îşi pierd sensul lor relativ.

Atunci, cel care experimentează acest nivel de conştiinţă devine un fel de observator detaşat,

care are la dispoziţie un câmp foarte larg de „vizionare". Analogic vorbind, eşti precum un

turist într-un oraş cu vechi tradiţii; la început, te plimbi pe străzi şi vizitezi locurile

interesante, unul câte unul, deoarece nu ai posibilitatea să observi totul deodată. Clădirile,

oamenii, maşinile, copacii îţi obstrucţionează privirea. Imediat însă ce te ridici la verticală în

aer, la mare înălţime, de pildă în nacela unui balon, ai posibilitatea să observi întregul oraş

dintr-o singură privire. Oricare ar fi zona sau clădirea pe care o cauţi, tu o poţi accesa

instantaneu, pentru că întreaga viaţă şi forfotă a oraşului, deşi fragmentată pentru

AXA CONTINUĂ A TIMPULUI

observator

diverşii lui locuitori din diferitele zone ale sale, îţi apare în ansamblu ca un întreg

şi în mod simultan. Sper că această analogie este sugestivă pentru a înţelege cât mai bine

problema timpului.

Călătoria în timp nu reprezintă altceva decât expansiunea conştiinţei care atunci

are acces la realitatea energiei timpului. Acest lucru este dificil de făcut şi puţini oameni

ajung să-1 stăpânească şi să-1 controleze perfect. Există însă şi etape intermediare; în una

dintre aceste etape se afla Octavian. Din păcate el a fost dus într-o altă locaţie, în 1984, şi de

atunci nu 1-am mai văzut niciodată.

Deşi înţelesesem explicaţiile în esenţa lor, totuşi mai existau unele nelămuriri. De

exemplu, nu-mi era clar cum se poate expansiona conştiinţa şi nici cum se poate realiza,

la voinţă, percepţia unui anumit fragment de Imediat ce în mintea mea s-au ivit aceste

probleme şi mă pregăteam să formulez întrebarea, răspunsul lui Cezar a sosit în mod

spontan:

— Pentru a realiza o veritabilă deplasare în timp la nivelul conştiinţei este

necesară o rafinare deosebită a percepţiei şi a nivelului de cunoaştere. O dată ce „ţinta"

temporală a fost ferm fixată la nivel mental, focalizarea energiei mentale spre acea zonă va

determina amorsarea unui proces de rezonanţă, prin care ajungi să „trăieşti" efectiv în

respectiva perioadă de timp şi să te identifici perfect cu stările, emoţiile şi caracteristicile

acelor vremuri, întocmai ca spectatorul unui film care, într-un anume fel, „intră" şi el

în realitatea acestuia. Cu alte cuvinte vezi, auzi, miroşi, guşti şi pipăi exact aşa cum o faci

în mod obişnuit în propria ta felie de timp, numai că senzaţiile sunt resimţite având

specificul lui atunci şi acolo, pentru că ele s-au petrecut deja. Aceasta reprezintă, de altfel,

certitudinea că experienţa deplasării în timp a fost veritabilă şi ea nu a îmbrăcat doar haina

l 23

eveniment

iluzorie a unei imaginaţii mentale debordante. Există, desigur, şi posibilitatea deplasării în

timp cu corpul fizic, însă felul în care poate fi ea realizată individual implică explicaţii mai

complexe; în plus, motivaţia unei astfel de deplasări trebuie să fie foarte puternică şi

importantă, deoarece atunci interferenţele sunt majore.

M-am declarat mulţumit deocamdată cu aceste explicaţii şi în forul meu lăuntric miam

propus sincer să ajung şi eu să experimentez aceste realităţi fascinante.

În perioada pe care a petrecut-o la baza din B..., Cezar a făcut progrese

remarcabile, dezvoltându-şi capacităţile de percepţie şi pe acelea de acţiune subtilă. Unele

dintre experienţele lui spirituale extraordinare erau cunoscute de enigmaticul doctor Xien, care

în tot aceste timp îl ghidase cu multă competenţă şi atenţie pe Cezar, acolo unde acesta

întâmpina greutăţi.

Doctorul Xien a dispărut într-un mod misterios, împreună cu asistenta lui, la

puţin timp după Revoluţia din 1989, însă nimeni nu părea să ştie cum şi de ce s-a petrecut

aceasta. Punctul de vedere general a fost acela că se încheiase un lung contract de colaborare,

însă eu sunt sigur că Cezar cunoştea adevărul în legătură cu acest subiect, dar din

anumite motive el nu a dorit să-mi ofere mai multe detalii.

Contactele dintre Cezar şi ceilalţi ocupanţi ai stabilimentului au fost foarte puţine şi

doar conjuncturale, în acest sens existând reguli foarte stricte. De altfel, până la începutul

anului 1986 el a fost singurul care a fost menţinut în acel loc, fără să fie transferat. Nici

unul dintre cei pe care i-a găsit acolo, în 1980, nu a rămas până la plecarea lui. în timp,

colegii lui au fost trimişi în alte locaţii, dar raţiunile pentru care erau efectuate aceste

transferuri au rămas necunoscute, în locurile celor plecaţi veneau mereu alţii, despre care

Cezar nu avea însă posibilitatea să afle prea multe, căci şi aceia erau transferaţi relativ

repede.

Anul 1986 a constituit un „punct de inflexiune" în viaţa lui Cezar, culminând

cu o experienţă spirituală extraordinară. Evenimentele din acea perioadă au fost însă

strâns corelate cu prezenţa şi acţiunile şefului departamentului, care era colonelul Obadea.

El îl aprecia în mod deosebit pe Cezar şi nu de puţine ori discutau despre diferitele aspecte

implicate în activitatea departamentului. Deşi era adolescent, Cezar nu corespundea totuşi,

nici măcar pe departe, tiparelor obişnuite ale personalităţii şi maturităţii care sunt asociate

acestei vârste. Viaţa şi experienţa în cadrul bazei de la B... aveau alte standarde, mult mai

înalte decât cele din societatea exterioară; locul era parcă desprins dintr-o lume paralelă, în

care legile fizice ale acesteia sau concepţiile şi ideile locuitorilor ei nu mai respectau

nicidecum normele unanim cunoscute. Este adevărat că, în funcţia sa de comandant al DZ,

colonelul Obadea se orienta cu precădere asupra aspectelor de ordin militar, de securitate,

administrative şi chiar politice care priveau structura organizatorică pe care o conducea, însă

el cunoştea de asemenea cu precizie dosarul secret al fiecărui „subiect" în parte şi urmărea

cu interes activitatea şi realizările celor care erau duşi acolo. Obadea erau unul dintre puţinii

oameni ai Securităţii de atunci care manifesta un spirit deschis şi o conduită morală de

excepţie. Totodată, el era şi foarte abil în jocurile politice care confruntau diferite forţe şi

interese, iar evenimentele ulterioare aveau să demonstreze că planurile şi ideile colonelului

începuseră să fie aplicate încă din acea perioadă. Dar, să nu anticipăm.

In 1986, Obadea se afla într-un conflict mocnit de interese cu Şeful general al

Securităţii Statului, care nu agrea „independenţa" departamentului. Acesta făcuse deja

mai multe controale la bazele DZ, controale care nu aveau practic nici o justificare, dar care

îi permiteau să „macine" în mod gradat poziţia lui Obadea în faţa lui Ceauşescu, prin

rapoartele cu o notă concluzivă nefavorabilă pe care le înainta dictatorului. Ideea era să-1 dea

jos din funcţie pe Obadea şi să asimileze DZ la structura generală a Securităţii, ceea ce i-ar fi

permis actul decizional la nivelul departamentului. Planul Şefului Securităţii era însă

rudimentar şi lipsit de fineţe; chiar şi Ceauşescu, cunoscut pentru suspiciunea lui, nu 1-a

prea luat în seamă, însă tensiunile totuşi existau. De aceea, Obadea era nevoit să acţioneze cu

precauţie şi să facă un adevărat slalom pentru a înşela vigilenţa superiorului său ierarhic,

care era Şeful general al Securităţii.

În acel an, colonelul a luat surprinzătoarea decizie ca Cezar să-şi viziteze familia,

justificând aceasta printr-o aşa-zisă „instabilitate" emoţională a subiectului, care era

necesar să fie atenuată.

— În realitate, mi-a precizat Cezar zâmbind uşor, intenţia lui Obadea era cu totul

alta. Vizita pe care urma să o fac părinţilor nu constituia decât o pavăză, o diversiune pentru

a ascunde de Ceilalţi factori interesaţi o acţiune mult mai importantă, în ceea ce mă

privea, cunoşteam foarte bine situaţia familiei mele, chiar dacă aparent eram izolat fizic

de ea. Ştiam, de pildă, că tatăl meu murise cu doi ani înainte într-un accident stupid şi că

mama mea suportase destul de greu acea pierdere. Te întrebi mirat cum am ajuns să

cunosc aceasta fără să părăsesc totuşi incinta bazei şi fără să mă anunţe nimeni despre acel

fapt. îţi voi spune doar că numai corpul meu fizic se afla restricţionat în activitatea sa, dar

libertatea gândirii şi a acţiunii în celelalte corpuri subtile ale mele era foarte mare.

Faţă de mirarea şi neîncrederea afişate de mine la auzul celor afirmate, Cezar a

continuat să-mi explice cu bunăvoinţă şi răbdare:

— Îndoiala ta provine din necunoaşterea unor realităţi esenţiale. Este ca şi cum ai

avea o haină plină cu bani care sunt ascunşi în căptuşeala ei, despre care nu ştii însă

nimic; tu continui să porţi haina, dar cerşeşti în fiecare zi la colţ de stradă pentru a te

întreţine. Cred că ai înţeles deja că nu suntem nici pe departe doar acest corp de

materie fizică, ponderală. Experienţa practică îţi va dovedi fără nici un dubiu acest adevăr.

Atunci vei descoperi că un alt corp, mult mai „flexibil" şi „uşor", dacă mă pot exprima

astfel, îţi stă la dispoziţie pentru a cunoaşte multe alte secrete şi mistere. Bineînţeles, acest

corp de natură mult mai subtilă decât cea a corpului fizic este şi el guvernat de anumite legi

şi restricţii, deoarece există structuri ale fiinţei noastre care sunt încă mult mai rafinate şi

subtile ca acesta, însă comparativ cu corpul fizic el se află în dimensiunea superioară pe

care ocultiştii şi iniţiaţii o numesc „astral".