Partea 8 Viitor cu cap de mort

— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii începuseră deja să răspândească

nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda convorbirea pe

care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul,

aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat treptat masca rigidităţii şi a

inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-ţi

spun însă că Arsenic Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi

deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu

adevărat o impresie foarte profundă şi puternică. Toate puterile şi forţele pe care le

aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare,

pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui. Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în

mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu

atunci când te aflai în prezenţa lui, dar declanşau în propria ta fiinţă chiar un gen de

bucurie şi aspiraţie care îţi determinau impulsul de a te oferi tu însuţi, în totalitate şi

deliberat, cunoaşterii acelui om. Era un sentiment inefabil, care avea legături directe cu cel

mai profund resort spiritual al fiinţei noastre, care este etern, pur şi indestructibil.

Metaforic vorbind, dacă asociezi calea până la acea sursă tainică din fiinţa

noastră cu săpatul unei fântâni, atunci poţi să ştii că apa rece, limpede şi minunată la care

vei ajunge este însăşi apa vieţii pe care o vei bea în eternitate. Arsenic Boca avea uimitoarea

influenţă subtilă de a te face să intuieşti spontan prezenţa acelei ape din profunzimile fiinţei

tale, cu mult înainte ca tu să ajungi la ea. în tine se năştea atunci, năvalnic şi înălţător, un

sentiment copleşitor de iubire şi devoţiune şi aceasta era verificarea cea mai sigură a

autenticităţii nivelului spiritual şi a harului divin la care ajunsese monahul. Datorită faptului că

eu însumi aveam capacitatea de a simţi şi a cunoaşte în limite destul de largi oamenii cu care

mă confruntam, mi-a fost destul de simplu să realizez nuanţele foarte fine ale radiaţiei

psihice extraordinare pe care o manifesta Arsenic. Cunoaşterea lui era instantanee şi atât

de profundă, încât ea provoca în cel din faţa lui, de cele mai multe ori, adevărate trăiri

catarctice, însă chiar şi aceste emoţii apăreau în conformitate cu posibilităţile şi aspiraţia

fiecăruia.

Senzaţia pe care am trăit-o acolo, după ce am intrat în chilia lui, a fost aceea a unui

sentiment de profunzime abisală a cunoaşterii, care nu era însă disociată de iubirea pură.

Nu vreau, totuşi, să intru în domeniul abstract al unor observaţii de natură metafizică; nu

cred că ţi-ar fi de prea mult folos în această fază şi nici nu ştiu dacă le-ai putea înţelege în

întregime. De obicei, timpul lor vine după ce au fost făcuţi deja câţiva paşi importanţi

în această direcţie. Majoritatea oamenilor este însă fixată în rutină zilnică şi în participarea

la activităţile mondene, încât astfel de idei - cum ar fi, de pildă, aceea a relaţiilor dintre

cunoaştere şi iubire - ajung să i se pară de-a dreptul aberante şi nebuneşti, în cel mai bun caz,

ai putea să te alegi cu unele comentarii şi observaţii ale celor din jur, care sunt făcute de pe

o poziţie aşa-zis „superioară", pentru a te determina să înţelegi că greşeşti. Aceşti oameni,

practic, mor de sete, ca să mă refer tot la exemplul dinainte, dar ei nu-şi dau seama de

aceasta. Părintele Arsenie era expresia vie, inefabilă, a unuia care a ajuns să trăiască cu

adevărat în fericirea cea mai pură. După gradul de înţelegere şi receptivitate individuală, cei

care se aflau în preajma lui puteau să resimtă ei înşişi unele crâmpeie din această fericire

totală, aşa cum un diapazon vibrează singur atunci când se află lângă pianul care scoate

sunetul notei caracteristice diapazonului. Influenţa subtilă benefică, răbdarea şi

compasiunea pot transforma chiar şi sufletele cele mai înnegurate.

In ceea ce-1 privea pe colonelul Obadea, el a rezonat aproape de la început cu

influenţa tainică, subtilă, a părintelui. Cu o bunătate nesfârşită, Arsenie Boca 1-a sfătuit cum

să procedeze pentru a evita vremurile tulburi care vor urma. în ceea ce mă priveşte, după ce

am intrat în mica încăpere am observat că, mult timp după aceea, părintele nu mi-a aruncat

nici măcar o privire, ca şi cum n-aş fi existat acolo. Cam după o oră şi jumătate, timp în

care colonelul a ascultat stupefiat cuvintele sfântului, acesta s-a întors spre mine şi mi-a spus

că, în cazul meu nu este necesar să-mi spună ceva anume, deoarece eu am găsit deja

drumul spre lumină şi voi fi ajutat în continuare să-1 urmez fără şovăire. A indicat apoi cu

precizie modalităţile în care Obadea şi cu mine trebuie să conlucrăm pentru a avea succes în

acţiunile viitoare care aveau să fie foarte importante, prin revelarea anumitor dovezi care

vor ului întreaga lume şi care vor fi descoperite după aproape douăzeci de ani. Deşi mă

aflam în acele momente într-o stare de absorbţie interioară profundă, atunci când părintele a

făcut acea prezicere am fost scuturat de un fior puternic în întreg corpul, care a determinat

în mintea mea apariţia unor intuiţii şi corelaţii foarte complexe.

Aici Cezar se opri câteva clipe, gânditor. Eu devenisem puţin agitat şi încordat.

— Înseamnă că părintele Arsenie a vorbit şi despre mine, adică despre faptul că te

vei întâlni cu mine, că îmi vei povesti toate acestea şi că îmi vei propune să public o carte cu

aceste evenimente? 1-am întrebat eu pe Cezar.

El zâmbi uşor, dar a continuat să păstreze o atitudine concentrată.

— Ne-a indicat faptul că vom găsi modalităţi potrivite de a sădi mai întâi seminţele şi

apoi de a creşte şi dezvolta florile transformării spirituale ale acestui popor. Da, a precizat că

vor fi publicate informaţii care vor avea un rol important în acest proces, însă aspectele

secundare care au ţinut de realizarea acestui fapt, incluzând aici alegerea ta şi celelalte

elemente, ţin de planificarea pe care am făcut-o eu însumi şi modul în care am gândit

această acţiune.

— A spus ceva despre marea descoperire care va fi făcută şi unde anume? am

insistat eu.

— Nu, nu a precizat nimic în acest sens; a spus că se va petrece în mod sigur în ţara

noastră şi că va avea un impact atât de mare, încât nu mai este nevoie să ştim alte detalii.

Dar a repetat de mai multe ori că va fi o luptă acerbă. Nu ştiu însă Ia ce s-a referit.

Anticipând puţin, voi spune că prezicerea părintelui Arsenie Boca s-a adeverit cu

mare exactitate. Aşa după cum se va vedea mai departe, uluitoarea descoperire a fost realizată

în anul 2003, la şaptesprezece ani de la memorabila întâlnire din Mănăstirea Cernica. Ea a

zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care

sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a implicat

o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extraordinare, deoarece România a dorit

să prezinte această descoperire lumii întregi. Prin specificul ei, descoperirea ameninţă

însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât

concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre istoria planetei noastre şi a

omenirii. Atunci când mi-a relatat despre discuţia cu Arsenie Boca, Cezar nu cunoştea nici el

natura descoperirii care avea să fie făcută, unde şi când va avea ea loc, deoarece

convorbirea noastră s-a desfăşurat pe la începutul anului 2002. Felul în care s-au precipitat

însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea

descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o

viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la

momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie" foarte

importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai

remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.

Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră" la alte

realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din

reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii" pe

parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Deoarece am fost la

locul descoperirii, cunosc în ansamblu natura şi locaţiile acestei expediţii care a fost efectuată.

Ştiu că voi fi contactat de Cezar peste puţin timp şi voi afla toate amănuntele necesare,

însă problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul

român a vrut să anunţe această descoperire lumii întregi şi să o pună la dispoziţia

cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes

naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de

o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA.

Deliberările diplomatice, argumentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau

ameninţările au durat aproximativ două luni (august-sep-tembrie, 2003). în urma unui acord

ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte

lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în

NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul

secret de „compensaţii" pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze

militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani,

constituind o „pavăză" puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte

complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în

raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt

nivel diplomatic au început deja să apară.

Cu toate acestea, „mişcările de culise" ale SUA trebuie să se desfăşoare cu mare

precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea

celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul

Americii pentru România.

Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva,

„sarcina" asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul

potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris,

filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar

subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a

dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit

foarte inspirată. Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament

definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii

contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite

pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt

dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte

ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri

nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi

prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de

excepţie pe teritoriul României.

— Ideea era de a nu face paşi greşiţi tocmai în acea perioadă, în care dictatorul

începuse să se simtă „încolţit", a continuat Cezar relatarea sa. Părintele Arsenic ne-a

explicat apoi că Ceauşescu îl vizitase de două ori, în mare taină şi cu toate precauţiile

necesare. Ultima dată venise acolo cu câteva luni în urmă. Voia să cunoască evoluţia

puterii sale în stat, deoarece apăruseră deja unele semnale îngrijorătoare de instabilitate a

sistemului politic, economic şi social, atât în ţară cât şi în alte teritorii ale blocului comunist.

Monahul i-a specificat atunci că, dacă va continua să conducă ţara prin aceleaşi metode

inumane ca şi până atunci, îşi va pierde brusc viaţa, într-un mod violent. Aflând aceasta,

Ceauşescu s-a enervat cumplit şi a făcut o adevărată criză de isterie, care însă nu 1-a impresionat

pe Arsenie Boca. L-a ameninţat pe părinte şi a plecat teribil de supărat şi furios.

Părintele ne-a dezvăluit că ştie de faptul că i se doreşte moartea şi că acţiunile mârşave în

acest sens au început imediat după întrevederea pe care a avut-o cu dictatorul. Ne-a

mărturisit, de asemenea, că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre împărăţia Tatălui

Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela

de a-1 otrăvi. Totuşi, e'l nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală

pe pământ va fi deja terminată.

Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche,

care provenea de la sfinţii creştini de la muntele Athos. „În ea, ne-a spus părintele Arsenie,

se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să

împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască. Voi trebuie să înfruntaţi cu înţelepciune această

ameninţare şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune Răul.

Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în

instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş

chiar şi în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor

pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi

atunci Slava lui Dumnezeu peste ei."

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească"

nu este ceva care a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de sute şi chiar

de mii de ani în urmă, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se

apropie. Planul „lucrării diavoleşti" este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între

care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o

săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea

întregii lumi. Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne

şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt,

atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor

avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a

cunoaşterii materialiste. Arsenic Boca a mai precizat că toate acestea se vor face întru voia lui

Dumnezeu, pentru că totul este ciclic şi trebuie să se întoarcă de acolo de unde a pornit.

Îl ascultam complet buimăcit pe Cezar, deoarece relatarea lui contravenea logicii

şi ar fi făcut pe orice om obişnuit să o primească cu circumspecţie, în ceea ce mă privea,

chiar dacă aveam o mare încredere în Cezar şi în probitatea sa, totuşi afirmaţiile sale îşi făceau

loc cu dificultate în mintea mea. în primul rând nu aveam nici o bază referenţială pentru a

le înţelege şi a le accepta, iar în al doilea rând credinţa mea nu era încă foarte puternică,

aceea la început am simţit impulsul de a considera prezicerile părintelui Arsenic ca fiind

eronate şi fantasmagorice.

Totuşi, undeva în profunzimile inimii mele licărea o lumină care îmi dădea speranţa

şi fiorul lăuntric înălţător al vremurilor care vor veni. în mod aparent întâmplător, după cele

aflate de la Cezar am avut ocazia să citesc câteva broşuri care tratau acelaşi subiect, dar care

erau scrise de autori diferiţi. Am fost nevoit să remarc cu o anumită tristeţe, în unele discuţii

tangenţiale pe seama acestui subiect cu diferite personalităţi sau oameni din high-life-ul

bucureştean ori din elita intelectuală românească, faptul ca atitudinea acestora era mai ales

ironică sau, în cel mai bun caz, nepăsătoare. Evident, nu ne putem aştepta ca acele previziuni

să trezească imediat din „amorţeala" lor sufletească pe cei care sunt robiţi condiţiilor

exterioare de lux, confort, bogăţie, influenţă şi putere. Există totuşi şansa ca măcar o

parte din aceştia să-şi pună anumite întrebări cu privire la viaţa pe care o duc şi la natura

acţiunilor pe care ei le săvârşesc în lume. Cu alte cuvinte, exista totuşi o şansă ca ei să

devină mai maturi şi mai responsabili, deoarece este ştiut faptul că transformarea

condiţiilor de existenţă a unei naţiuni implică în primul rând transformarea conştiinţei

individuale a membrilor care o formează. Aceasta se realizează mai ales prin viziunea şi

perceperea vieţii de pe poziţii superioare, care sunt determinate de cu totul alte principii şi

idealuri decât cele impure, josnice şi grosiere.

Cele mai importante modalităţi de a realiza o rapidă transformare de stare a

conştiinţei, chiar la nivel naţional şi mondial, sunt iubirea şi altruismul în forma lor pură şi

nedisimulată. Pentru cei sensibili, care au inima curată şi intenţii generoase, această

observaţie simplă poate să însemne un argument de bun simţ, care implicit susţine şi

confirmă credinţa pe care ei o poartă în suflet. Dar pentru cei orgolioşi, materialişti şi egoişti,

o astfel de idee poate să constituie cel mult o glumă, dacă nu un semn de „neadaptare la

realităţile actuale" a celor care o susţin, în primul rând, a iubi în mod sincer şi a-i ajuta pe

ceilalţi semeni atunci când trebuie, fără a pretinde nimic în schimb, contravine ideilor

despre viaţă şi despre felul în care acei oameni s-au obişnuit să trăiască; practic vorbind,

Dumnezeu şi lucrurile sfinte nu ocupă nici un loc în viaţa lor. în al doilea rând, problemele de

cult, religiile, biserica şi, în general vorbind, aspectele spirituale, sunt privite de marea lor

majoritate ca un fel de „umplutură", un gen de factor necesar pentru echilibrarea societăţii.

În timp ce eu încă mai reflectam la aceste aspecte, Cezar a reînceput să vorbească: