Marile bogăţii şi secrete se află, totuşi, în
interiorul casei, nevăzute şi neştiute decât
de stăpânii acesteia, foarte puţini la număr, care
dirijează din umbră bunul mers al
întregii clădiri: îngrijirea, administrarea şi
prosperitatea ei. Pentru aceasta nu este însă nevoie
ca ei să fie cunoscuţi de ceilalţi oameni şi, de
asemenea, nu trebuie ştiute nici căile prin care
ei acţionează. Eşti inteligent şi poţi să înţelegi
cu uşurinţă ce am vrut să spun.
Cezar observase că, treptat, senior Massini trecuse
la o formă de adresare mai
familiară şi mai directă. Acesta putea fi un
avantaj, deoarece o anumită familiaritate în
discuţie putea să favorizeze dezvăluirea multor
secrete. Desigur că, la acest gen de adresare
a contribuit şi marele decalaj de vârstă între cei
doi. Venerabilul Massini manifesta, fără
îndoială, o mare putere vitală şi o forţă psihică
neobişnuită, în contrast evident cu vârsta
respectabilă pe care o avea. Din păcate, radiaţia
lui subtilă - prin care venerabilul era oricând
capabil să domine fiinţele umane comune, în marea
lor majoritate slabe sau cu labilităţi fizice
ori psihice - era centrată în jurul unui imens
orgoliu, a aroganţei şi a sentimentului de
superioritate asupra celorlalţi, justificat
probabil de nobleţea stirpei. De aceea, oricâte
merite ar fi avut Cezar şi oricât de bune ar fi
fost referinţele sale, despre care putem
presupune că erau binecunoscute elitei din grupul
Bilderberg, totuşi acestea nu erau
suficiente pentru ca venerabilul Massini să-şi
înfrâneze instinctul orgoliului.
— Am solicitat această întrevedere prin puterea şi
relaţiile pe care le deţinem
deoarece cunoaştem forţele şi capacităţile tale de
acţiune. Acest lucru îl preţuim foarte mult
mai ales dacă ne serveşte interesele.
Rostind această replică, venerabilul a făcut prima
mutare importantă în jocul
dintre cei doi. După cum se va vedea, însă,
mişcările de culise şi planurile ascunse aveau să
se dovedească mult mai complicate decât o simplă
propunere, relativ indirectă, de
colaborare la cel mai înalt nivel masonic.
— Domnule Massini, dacă trebuie să înţeleg ceva
anume şi dacă problema se
pune într-un mod special, atunci vă rog să
precizaţi acest lucru de la început. De pildă,
care este scopul principal pentru care doriţi să
fac parte din Grupul Bilderberg?
Atitudinea seniorului deveni brusc rece, iar tonul
lui căpătă inflexiuni foarte dure.
— Este într-adevăr aceasta o problemă pentru
dumneata, domnule Brad? îţi
închipui că ai libertatea de a alege sau de a pune
condiţii? Şi cine ţi-a spus că vei
deveni membru al Grupului Bilderberg? Ai cumva idee
cine sunt în realitate cei care-1
compun şi care sunt criteriile de acces la acest
nivel? îţi spun că eşti foarte departe de această
poziţie ierarhică şi chiar mai mult decât atât, nu
vei putea niciodată să pătrunzi în cercul
intim al acestui grup, din motive pe care, dacă ţi
le-aş dezvălui, te-ar bulversa complet. Ele
nu fac parte din această lume. Revino deci la idei
mai umane şi înţelege că propunerea pe
care ţi-am făcut-o în mod indirect se referea de
fapt la intrarea ta în una dintre cele mai
înalte loji masonice mondiale, imediat subordonată
Grupului Bilderberg. Organizaţia
noastră ar avea nevoie de aportul tău special.
Faptul că m-am deplasat eu însumi aici, pentru a
purta această discuţie în particular cu tine, te
poate face să înţelegi faptul că noi te apreciem în
mod deosebit. Din informaţiile pe care le deţinem
trebuie să recunosc faptul că forţele şi
posibilităţile tale de acţiune sunt impresionante.
După cum îţi spuneam, suntem interesaţi
de colaborarea cu tine. Există un consiliu secret
la nivelul acestei loje, care propune
direcţiile principale de acţiune în lume, iar
aceste propuneri sunt mai apoi analizate de
Grupul Bilderberg. E ca un fel de buclă feed-back.
Ai putea fi un pion foarte important în
acest consiliu şi ai putea să dobândeşti tot ce
ţi-ai închipuit tu vreodată în lumea asta,
stăpânind la discreţie orice doreşti: averi,
oameni, lux, legi şi chiar guverne. Nimic nu te
va putea opri. Noi nu obişnuim să negociem, pentru
că ceea ce oferim este imens. Ce rost ar
mai avea alte discuţii inutile când lucrurile sunt
atât de bine precizate? De altfel, sincer
să fiu, nu prea ai altă posibilitate decât pe aceea
de accepta colaborarea.
Spunând aceasta cu o siguranţă de neclintit,
venerabilul Massini făcu un gest
specific cu mâna întinsă, retezând aerul. Probabil
că o altă persoană în locul lui Cezar ar
fi fost intimidată şi chiar năucită atât de
rapiditatea cu care avansase discuţia, cât şi de
perspectivele fabuloase pe care ea le oferea. Cezar
mi-a dezvăluit că acela a fost un moment
critic al întâlnirii. Deşi complexă în aparenţă,
problema nu prezenta decât două
alternative evidente: să accepte propunerea de
colaborare, ceea ce implica intrarea în
societatea masonică şi propulsarea rapidă în
treptele cel mai înalte ale ierarhiei sale; sau
să respingă această propunere, ceea ce ar fi atras
ulterior un lanţ imprevizibil de urmări
neplăcute atât în ceea ce priveşte propria lui
persoană cât şi în ceea ce priveşte
activitatea departamentului, în acel moment, Cezar
nu cunoştea încă datele principale
despre interesele „la vârf" ale
francmasoneriei, însă era deosebit de interesat să le afle,
pentru a înţelege motivaţiile oculte ale acestei
organizaţii mondiale şi căile prin care ea
urmărea să-şi atingă scopurile. Conjunctura i se
părea favorabilă şi punctul în care ajunsese
discuţia îi oferea posibilitatea să o conducă
treptat spre ceea ce îl interesa, stimulând orgoliul
şi sentimentul puterii pe care senior Massini le
manifesta cu precădere. Totuşi, sarcina
nu era deloc uşoară, deoarece venerabilul
reprezenta un interlocutor foarte abil şi
viclean,
care în plus avea o mare inteligenţă şi forţă mentală. Din nefericire, acestea
erau
deja
orientate în sens profund negativ.
Cezar
a simţit intuitiv că, dacă ar fi declinat imediat propunerea, „jocul" ar
fi fost
închis
şi seniorul ar fi plecat fără să încerce să-1 convingă. Cezar nu ar mai fi reuşit să afle
nimic iar urmările refuzului său ar fi fost
imprevizibile. Aşadar, a luat hotărârea de a
înşela vigilenţa seniorului şi, sub masca acceptării
propunerii acestuia, să afle cât mai
multe lucruri despre aspectele de culise ale
masoneriei mondiale. Dintr-o anumită
perspectivă, el şi-a asumat atunci o misiune de
„kamikaze sub acoperire", dar se simţea
stăpân şi încrezător în puterile sale pentru a face
faţă eventualelor situaţii dificile cu care
avea să se confrunte.
Adevărul ocult al Organizaţiei Masonice
— Este palpitant ceea ce îmi spuneţi, domnule
Massini. Aş vrea totuşi să înţeleg
cum a fost şi este posibil să deţineţi o aşa mare
influenţă. Vă mărturisesc că aceasta mi se
pare foarte interesant.
Mulţumit de turnura pe care o luase discuţia,
senior Massini răspunse cu
solicitudine, căzând aparent în „plasa"
relativ simplă pe care i-a întins-o Cezar.
— O, dragul meu, sunt foarte multe feluri de a
obţine influenţă şi aici trebuie să-ţi
spun că suntem adevăraţi maeştri. Principalul lucru
de care ai nevoie la acest capitol este
răbdarea. Nu poţi să construieşti palate grandioase
şi elegante, pentru a te bucura de toate
plăcerile pe care acestea ţi le pun la dispoziţie,
fără a fi tenace, vigilent şi mai ales
răbdător, chiar şi în faţa unor aparente eşecuri.
Totul prinde contur în timp şi uneori
această perioadă poate fi foarte îndelungată.
Venerabilii noştri maeştri din trecut au avut o
viziune măreaţă, de ansamblu, asupra situaţiei
finale, care acum este foarte aproape. Ei nu
s-au lăcomit la interese meschine, egoiste, ci au
dorit din răsputeri să întărească şi să
consolideze bazele masoneriei, adaptând pe
parcursul epocilor principiile ei directoare în
conformitate cu specificul evoluţiei umane, în
fond, de ce s-ar fi îngrijit doar de ei şi de
familiile lor? Nu aveau oricum cei mai mulţi bani,
cele mai mari bogăţii şi cele mai bune
condiţii de trai? Nu legaseră între ei jurământul
ferm de a se ajuta şi sprijini reciproc la
nevoie? îţi spun că ei au fost adevăraţii arhitecţi
care au iniţiat şi apoi au stabilit principiile
după
care funcţionează sistemul social actual. Legat de aceşti „arhitecţi" care au conceput
întregul plan încă de acum câteva mii de ani, nu
îţi pot dezvălui mai multe la momentul
actual, deoarece este un secret teribil pe care
nici chiar cei din Grupul Bilderberg nu îl
cunosc cu toţii, în epoca modernă - şi prin aceasta
mă refer la ultimele două-trei sute de
ani -, venerabilii maeştri nu au făcut altceva
decât să aplice în mod inteligent principiile de
bază care erau deja stabilite şi să le adapteze la
structura vremurilor pe care le trăiau.
Acţiunile lor au fost dezvoltate de la o generaţie
la alta, păstrând acelaşi impuls şi aceleaşi idei
iniţiale, deoarece trebuie să-ţi spun că la vârful
ierarhiei noastre se află numai descendenţi
pe linie regală din arbori genealogici de sute şi
chiar mii de ani. Suntem foarte atenţi la
acest aspect pentru a nu ne amesteca cu celelalte
rase. Chiar şi aşa, însă, au existat unele
excepţii,
însă în timp am reuşit să eliminăm genele recesive.
— Vorbiţi, probabil, de familiile regale din Europa
şi de marii bancheri de la
sfârşitul Evului Mediu? a întrebat Cezar pentru a
oferi un câmp de dezvoltare a subiectului.
— Desigur. Ei nu erau revoluţionari; ei nu
susţineau o ideologie rigidă şi nici o
filozofie particulară şi alambicată. Forţa lor nu a
constat niciodată în puterea braţelor sau
în spiritul avântat; din rândurile lor nu s-au
ridicat nicicând eroi sau vârfuri ale societăţii,
în schimb, au înţeles foarte repede că, pentru a
reuşi, au nevoie de un alt algoritm, care
să-şi extragă forţa şi energia din înseşi forţele,
deciziile şi acţiunile oamenilor. Erau fini
psihologi şi au făcut chiar de la început unele
observaţii esenţiale. Au sesizat, de exemplu,
că sistemul vieţii comunitare, indiferent că acesta
are la bază monarhia, republica sau
orice alt tip de guvernământ, se bazează pe
conducere. Această realitate implica două
aşa-zise „grupe": pe de o parte, marea masă a
oamenilor din popor sau gloata, adică
populaţia majoritară; iar pe de altă parte, elita
conducătoare care, într-un fel sau altul, se
străduia să menţină bunul mers al „turmei de
oi". Această constatare simplă a Reprezentat
baza
pe care şi-au clădit întregul plan.
— Dar de ce era aşa important pentru ei faptul că
existau aceste două categorii de
populaţie?
a întrebat repede Cezar.
Ca un veritabil maestru mason iniţiat în secretele
Obscure ale Organizaţiei din
care făcea parte, senior Massini începu să
dezvăluie însuşi nucleul ideologic al
francmasoneriei la nivel mondial.
— Această situaţie era şi este foarte importantă
datorită faptului că mereu au
existat interese antagonice între cele două grupări
de populaţie. Lucrurile trebuiau aranjate
în aşa fel, încât aceste interese contrare să nu
dispară niciodată complet, adică altfel spus să
nu existe niciodată pace veritabilă între oameni.
Pentru aceasta era necesar să se servească
prin diferite metode ambele „tabere" sau
„grupări", însă fără ca ele să cunoască acest
lucru. Iluminaţii noştri au împins iscusinţa şi
abilitatea unor astfel de uneltiri până la
perfecţiunea de a merge cu câte un picior în
fiecare dintre cele două bărci şi, totuşi, să nu cadă
niciodată în apă!
Cezar nu a scăpat ocazia de a ridica din nou
balonul la fileu:
— Dar cum reuşeau aceasta? Ce metode foloseau?
— Aveau nevoie de nişte „pârghii" puternice
şi, la originea acţiunilor, acestea au
fost doar două: banii şi natura inferioară a
omului, care ceda în faţa tentaţiilor ce îi erau
1
oferite. Această combinaţie le-a asigurat mereu
succesul, pentru că ce nu se potrivea într-o
parte, era binevenit în cealaltă şi astfel s-a
ajuns ca această „reţetă" care folosea intriga,
minciuna, tentaţiile şi prefăcătoria să permită
extinderea rapidă a influenţei noastre în
întreaga lume. Sigur, în perioada actuală trebuie
să ţinem seama de o serie întreagă de alţi
factori, printre care cei mai importanţi îi
considerăm a fi numărul de locuitori ai planetei şi
avansul tehnologic remarcabil. Dar în esenţă,
bazele principiale ale organizaţiei noastre
masonice
au fost puse cu mult timp în urmă şi ele sunt atât de solide şi s-au infiltrat
atât de
profund în conştiinţa oamenilor, încât succesul
deplin al programului nostru nu mai
constituie acum decât o chestiune de timp pentru a
fi realizat în totalitate.
Spunând acestea, senior Massini a zâmbit satisfăcut
şi a aprins o ţigară lungă de foi.
Evident, aştepta efectul spuselor sale asupra lui
Cezar. Pentru a-şi juca rolul cât mai bine,
acesta îl întrebă:
— Nu înţeleg însă care este motivul principal
pentru care a fost şi este depus acest
uriaş efort de mii şi mii de ani?
Suflând uşor fumul de ţigară, senior Massini îl
privea pe Cezar printre pleoapele
întredeschise, în imensul lui orgoliu, el considera
deja că repurtase un succes deplin în ceea
ce îşi propusese. Pe de altă parte, Cezar a
apreciat că această opinie eronată a slăbit
vigilenţa venerabilului, făcându-1 să se lanseze
bine dispus în noi şi bogate explicaţii.
— Dragul meu, aici lucrurile sunt chiar simple.
Motivul principal a fost şi va fi
mereu acapararea puterii !Ce altceva îţi închipui
că am putea urmări să obţinem pe o perioadă
imensă de timp? Hai, spune-mi, nu te sfii! Bani?
Aproape toate finanţele lumii ne aparţin,
graţie păienjenişului bancar pe care 1-am ţesut în
ultimele secole. Deoarece civilizaţia se
dezvoltă din ce în ce mai mult, am urmărit să creăm
un sistem social în care oamenii să
depindă în totalitate de veniturile lor financiare.
Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee
fixă care trebuia să fie răspândită pretutindeni.
Dar, pentru a avea bani trebuie să produci, iar
pentru a produce trebuie să munceşti şi ca să
munceşti îţi trebuie timp. Am format deci o
ecuaţie care reprezintă de fapt un cerc vicios,
aproape fără rezolvare, deoarece nu poţi
ajunge niciodată la capăt. Rezultatul a fost acela
că oamenii au ajuns să muncească pentru
noi până la epuizare, atraşi mereu de mirajul
obţinerii unor sume tot mai mari de bani,
care de fapt sunt cheltuite foarte repede în ritmul
alert al lumii şi al tentaţiilor de tot felul
care o caracterizează.
Totuşi, oricât de mulţi bani ar obţine prin muncă,
adevăratele bogăţii şi sumele
imense de bani sunt tot în posesia noastră,
păstrate în băncile noastre sau investite în
diverse titluri de proprietăţi. Chiar dacă apar
zece sau o sută de oameni foarte bogaţi în
lume, care nu fac parte din lojile noastre, ei nu
reprezintă totuşi nici o ameninţare, deoarece
sunt individualităţi separate care nu urmăresc un
scop precis, de mare anvergură. Desigur, pe
cei mai mulţi dintre ei avem grijă să-i atragem
încă de la începutul carierei lor strălucite în
Organizaţie şi astfel puterea noastră creşte. Cei
care refuză nu rezistă însă mult timp
singuri. Dacă într-un fel sau altul devin o
ameninţare pentru noi, atunci ne unim forţele
pentru a le provoca falimentul, cu riscul anumitor
pierderi în propria noastră tabără, dar
imensul angrenaj financiar pe care noi 1-am
construit ne permite să realizăm foarte repede
o reechilibrare a balanţei financiare printr-o
creştere în altă parte. Obiectivul este acela ca
respectiva persoană să fie învinsă. De obicei
urmărim ca, atunci când aceasta se află în pragul
colapsului total şi când se simte iremediabil
pierdută, să-i oferim încă o dată şansa pe care
iniţial a refuzat-o. De cele mai multe ori acel om
de afaceri acceptă. Urmează, desigur, o
revenire spectaculoasă în afacerile personale, dar
deja persoana trebuie să respecte anumite
condiţii ferme din partea noastră, pe care nu le
mai poate evita.
Întotdeauna noi avem ceva de câştigat. Fie
un om politic influent care să ne
susţină interesele; acesta este cazul cel mai
întâlnit şi aproape cel mai uşor de fabricat. Fie
un mare om de afaceri, ai cărui bani îi administrăm
noi în cea mai mare parte, prin propriile
noastre filiere.
Ne interesează, aşadar, să creăm cât mai multe
astfel de „cercuri vicioase", în baza
lor am construit societatea modernă, am format
aşa-zisa „celulă a societăţii", adică familia,
pe care am legat-o strâns în lanţul unor
interminabile dependenţe: serviciu, casă,
confort, maşină, împrumuturi la bancă, obligaţii
contractuale pe perioade foarte lungi de
timp, care uneori se întind la una sau două
generaţii din familia respectivă.
Rolul „cercurilor vicioase" este acela de a
crea dependenţa, pentru că atunci când
există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa
atrage automat un gen de înrobire, de
limitare şi noi avem nevoie ca oamenii să fie cât
mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor,
care trebuie să devină aproape stereotipe. Aceasta
a fost ideea principală pentru care am
impus în mod gradat munca divizată în cât mai multe
domenii şi subdomenii. Dacă
cerinţa postului respectiv de muncă este simplă,
aproape minimă dar repetitivă, omul
devine în scurt timp un fel de „robot" care
ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă.
Nu este necesar ca oamenii să gândească prea mult;
aceasta poate să devine ceva
periculos, poate naşte idei care să fie contrare
scopurilor noastre. De aceea, am urmărit
să extindem controlul asupra populaţiei tot mai
numeroase chiar şi în afara serviciului,
adică în timpul liber. Am permis astfel tehnologiei
şi inventicii să capteze masele de oameni
prin anumite mijloace a căror lipsă ni s-ar părea
acum sinonimă cu o catastrofă: televiziunea,
telefonul, computerul. Ideea noastră a avut un
succes enorm, deoarece pe lângă crearea
dependenţei populaţiei faţă de aceste mijloace
tehnologice, ne-a oferit totodată şi
controlul difuzării informaţiei.
În prezent, datorită caracteristicilor vremurilor
pe care le trăim, informaţia
deţine primul loc în ceea ce priveşte „armele"
cu care acţionăm în lume. Pasul următor a
fost simplu de intuit: controlând mijloacele şi
instituţiile mass-media, controlăm implicit
conţinutul şi calitatea informaţiei. De aceea, unul
dintre obiectivele de bază a fost acela
de a obţine controlul asupra celor mai mari
trusturi de presă, radio şi televiziune din lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu