Partea 16 Viitor cu cap de mort

Cu o mină foarte serioasă, Cezar mi-a explicat atunci că elementul fundamental în

destinul omului este liberul arbitru.

— Aşa cum este structurată, fiinţa umană înglobează atât binele cât şi răul. De

aceea putem spune că în cazul omului coexistă atât natura lui superioară cât şi natura lui

inferioară. Important este care dintre aceste două aspecte este trezit şi apoi amplificat în

interiorul nostru. Mă vei întreba acum, poate, ce reprezintă binele şi ce reprezintă răul. Nu

vreau să divagăm în observaţii şi comentarii filosofice, dar îţi voi spune totuşi că, la

modul cel mai simplu, binele poate fi înţeles ca absenţa răului. Desigur, respectând aceeaşi

logică, răul este absenţa binelui.

Cred că nu e un secret pentru tine faptul că tradiţia creştină asociază acestor două

aspecte raiul şi, respectiv, iadul. Dincolo însă de sferele sau planurile subtile de

manifestare care le corespund, raiul si iadul - sau la modul general, binele şi răul - se regăsesc

complex nuanţate în viaţa de zi cu zi a fiecărui om. De aceea, nu întâmplător unii oameni

ajung să spună, în nenorocirea lor, că „viaţa mea a devenit un adevărat iad" sau,

dimpotrivă, atunci când sunt foarte fericiţi, ei afirmă că trăiesc o viaţă ca în paradis.

Este clar că în funcţie de opţiunea sau alegerea pe care o face, omul se poate

îndrepta, metaforic vorbind, către iad sau infern, ori către rai sau paradis. Daca alegerea

lui este să facă rău, fără îndoială că el se va îndrepta spre iad şi atunci, într-un anumit sens,

infernul se va manifesta prin el; radiaţia şi influenţa unei astfel de persoane va fi atunci

malefică şi aceasta o va îndepărta de tărâmul binelui şi al fericirii.

Cei care aleg răul nu înţeleg menirea de a se desăvârşi în existenţa pe care o au şi

de aceea luptă furibund împotriva binelui, a armoniei, a iubirii şi a frumuseţii. Totuşi,

este necesar să ştii că fiinţa umană este complet liberă să aleagă între cele două extreme,

adică între bine şi rău. Nimeni nu o forţează, nimeni nu o obligă; este pura ei alegere. Aici,

desigur, o mare influenţă o are destinul personal şi unele tendinţe foarte profunde din mintea

sub-conştientă, însă chiar şi atunci când forţa şi determinarea acestor impulsuri par să fie de

neînvins, rămâne totuşi un anumit procent şi pentru libertatea de a alege. Liberul arbitru

nu dispare niciodată complet. Dacă ar fi aşa, omul nu ar mai reprezenta atunci decât o simplă

marionetă, pe deplin supusă unor forţe exterioare obscure. De aceea, chiar şi în cele mai

dramatice situaţii, fiinţa umană este liberă să aleagă; ea are deci posibilitatea să aleagă în

mod inspirat binele, care o poate îndrepta către o şansă nesperată şi de aici, din aproape în

aproape, ea îşi poate reface viaţa în mod uimitor de pe cu totul alte baze.

Este la fel de adevărat, însă, că orice alegere spre bine implică sacrificiul. Ai auzit

tu vreodată pe cineva că se sacrifică pentru a face un rău? Răul este întotdeauna facil,

alunecos şi se bazează pe forţa inerţiei, a lentorii şi a ignoranţei, pentru că nu implică efort.

De aceea se spune că este foarte uşor să faci un rău, dar este foarte dificil să făp-tuieşti un

bine. Ideea principală pe care vreau să o înţelegi aici este aceea că, atunci când omul îşi

„sacrifică" inerţia şi acţionează într-un mod armonios, el se îndreaptă deja către o altă stare

şi condiţie de viaţă. El evoluează pentru că se sacrifică, adică renunţă la ceea ce este inferior

pentru a accede la ceea ce este superior. Mulţi oameni nu au însă forţa interioară care este

necesară pentru a renunţa la obiceiurile lor rele sau la tendinţele negative pe care le

manifestă şi de aceea există, la nivelul global al omenirii, o pronunţată tendinţă de regres şi

de amplificare a răului şi a perversităţii.

8

— Înseamnă că elita masonică se foloseşte tocmai de această inerţie, lene şi

întunecime mentală a majorităţii oamenilor pentru a controla populaţia globului! am intervenit

eu.

— Este perfect adevărat. Masonii manevrează cu mare uşurinţă această energie

a lipsei de reacţie, a încetinelii, a inerţiei, a obscurantismului care la cei mai mulţi dintre

oameni este structurată pe nivele de vibraţie foarte joasă. In asemenea situaţii masoneria

generează, practic, o veritabilă stare de „somnolenţă" colectivă, care îi serveşte foarte bine

interesele. Acest aspect este foarte important pentru a înţelege în mod corect modalităţile de

acţiune ale francmasoneriei.

De multe ori, aceste acţiuni - care în anumite cercuri masonice înalte implică

realizarea unor ritualuri complexe de magie neagră - sunt efectuate chiar de la distanţă, iar

cei care sunt receptivi faţă de aceste energii înlănţuitoare, apăsătoare, le cad cu

uşurinţă victime, lunecând într-un fel de somn bizar, ca de plumb. Aici nu mă refer, însă,

doar la somnul fizic, ci şi la un gen de stare abulică de care sunt cuprinşi oamenii, care îi face

să devină foarte obedienţi şi să se comporte precum nişte marionete. Aceasta este condiţia

ideală în care ei pot fi controlaţi şi conduşi fără să opună rezistenţă. Iată, deci, unul dintre

scopurile principale ale masonilor, pe care ei se străduiesc să-1 generalizeze la nivelul

întregii planete. Dintr-o altă perspectivă, trebuie să ştii că acest „somn" straniu al

oamenilor este chiar o modalitate de protecţie cu care forţele demoniace se apără de

revelarea anumitor adevăruri spirituale. Dacă vei fi atent şi vei observa reacţia oamenilor

în momentele în care li se comunică aspecte foarte elevate, spirituale şi valoroase despre

existenţa şi evoluţia lor, vei constata cu mare uimire că, mai ales atunci, cei mai mulţi dintre

ei se confruntă cu o stare de somnolenţă stranie, în mod evident, o astfel de stare inerţială

exclude orice înţelegere superioară, orice reacţie şi orice atitudine constructivă.

— După cum mi-ai expus tu lucrurile, înţeleg că organizaţiile masonice deţin aproape

toate pârghiile de acţiune în societate, pe care le folosesc în scopul dezbinării popoarelor

şi a controlului lor eficient. Aş zice că ele atacă cu vehemenţă tot ceea ce este spiritual,

autentic, sublim, urmărind să transforme umanitatea într-un gen de mecanism viu, pe care îl

pot acţiona şi conduce la voinţă exact aşa după cum vor.

Eram abătut. O furie neputincioasă îmi răscolea fiinţa şi nu puteam să-i găsesc

antidotul. Intuindu-mi starea lăuntrică, Cezar mi-a vorbit cu multă bunătate.

— Ai dreptate în cele ce ai spus. Din nefericire, oamenii au devenit precum

nişte „roboţi", ascultând ordinele care le sunt date şi executându-le întocmai. Totuşi,

trebuie să ştii că forţa binelui este colosală şi că orice acţiune în acest sens poate să se

dovedească extraordinar de eficientă. Speranţe există mereu, trebuie doar să ştii să le

hrăneşti cu multă credinţă şi puritate. Aceasta îţi va ascuţi vigilenţa şi te va inspira să

acţionezi în mod oportun. Să ştii că masonii au şi ei slăbiciunile lor.

— Chiar voiam să te întreb, în lunile anterioare am urmărit să mă documentez în

legătură cu acest subiect şi am aflat cu mirare că sunt foarte multe opinii divergente,

contradicţii şi neînţelegeri între diferitele loji masonice în lume. Dacă este aşa, atunci

înseamnă că ei înşişi sunt dezbinaţi şi fără de putere.

Cezar zâmbi cu înţelegere şi îmi lămuri dilema.

— Una dintre marile păcăleli pe care le realizează elita masonică este aceea de a

genera impresia că două sau mai multe loji masonice se luptă între ele. în realitate, la vârful

structurii lor piramidale marii maeştri masoni care alcătuiesc elita conducătoare a

francmasoneriei mondiale se înţeleg foarte bine, însă la baza ei apar ca fiind duşmani 8

.............................................................................................................

8

8

Ideea este aceea de a crea derută şi confuzie, deoarece se ştie că acestea adorm vigilenţa

omului de rând. De fapt, este vorba despre o păcăleală diabolică; cel care cade în plasa ei fără

să fie avizat nu va alege una dintre loji - crezând că aceea este rea -, ci o va alege pe

cealaltă, despre care va crede că este bună. Lucrurile se prezintă astfel doar în aparenţă,

pentru că în realitate francmasoneria este şi rămâne aceeaşi, indiferent de „artificiile" la care

recurge pentru înşelarea omului de rând. Trebuie să ai încredere şi să fii perseverent în

acţiunile benefice pe care le săvârşeşti, în ultimă instanţă, chiar forţele răului sunt

subordonate forţelor binelui. Şi pentru că veni vorba despre aceasta, să ştii că o mare taină a

universului este rolul ocult pe care îl joacă forţele malefice în contextul evoluţiei, adică felul

în care se încadrează răul în economia creaţiei.

Am rămas mut de uimire. Ca marea majoritate a oamenilor, ştiam că albul este

alb şi negrul este negru. Acum aflam că, de fapt, există un sens şi o corelaţie chiar între

aceste extreme.

— Ce vrei să spui? Că până şi răul are o menire în viaţa noastră?

— Şi încă una foarte importantă. Totuşi, pentru a înţelege corect acest aspect

trebuie să ai o minte deschisă şi lipsită de prejudecăţi. Fanatismul, mai ales cel religios sau

ideologic, nu face casă bună cu evoluţia spirituală.

Am încuviinţat în tăcere. Eram numai ochi şi urechi, pregătit să ascult explicaţiile

valoroase pe care mi le oferea Cezar.

— Faptul că în univers, aşa cum poţi singur să constaţi, există atât binele cât şi răul,

este o dovadă grăitoare care atestă existenţa libertăţii de alegere a fiinţei umane, adică a

voinţei sale individuale de a-şi exercita liberul arbitru în viaţă. De multe ori, acest aspect

delicat face ca omul să aleagă răul, care prin natura lui este autodistruc-tiv. Cu alte cuvinte,

în ignoranţa sa omul alege să se autodistrugă, preferând în acest fel să se nege pe el însuşi.

De aceea, la o analiză mai profundă, alegerea răului înseamnă în primul rând alegerea

de a lupta împotriva propriei fiinţe, care până la urmă se va autodistruge. Aceasta

adânceşte misterul raportului între bine şi rău, deoarece implică existenţa unui scop

ascuns al prezenţei forţelor rele în univers şi, prin urmare, în viaţa fiecăreia dintre fiinţele

umane. Nu ştiu în ce măsură eşti familiarizat cu ideile despre sensul existenţei şi cu cele ale

progresului spiritual, dar îţi voi spune că evoluţia omului înseamnă, mai presus de orice,

reîntoarcerea lui la sursa primordială, pur spirituală, din care a provenit. Imaginează-ţi

deocamdată că această origine este însăşi realitatea eternă a fericirii sublime pe care şi-o

doreşte orice om. Această reîntoarcere a fiinţei umane la originile ei spirituale trebuie să fie

însă pe deplin conştientă şi liberă de orice tentaţie inferioară, de tot ceea ce ar putea

însemna iluzie, constrângere, prejudecată. Dacă înţelegi corect acest aspect, poţi spune că

ai înţeles necesitatea existenţei forţelor răului în creaţie.

Eram puţin derutat, deoarece încă nu prindeam esenţa problemei. Cezar a

continuat să-mi explice cu multă răbdare.

— Dacă răul nu ar exista, tu nu ai putea să-ţi dai seama de necesitatea

reîntoarcerii la sursă şi ai zăbovi indefinit prin cine ştie care colţuri ale universului. Aşa,

însă, rău] are în cadrul creaţiei rolul principal de a testa fiinţele umane. In felul acesta se

testează practic nivelul de cunoaştere, de realizare spirituală şi de capacitate de a iubi a

fiecărui individ pe drumul evoluţiei lui spirituale, în funcţie de reacţiile şi alegerile pe care el

le face, se poate spune dacă a trecut sau nu testul respectiv de viaţă.

— Ca la examenele de la facultate, am făcut eu o paralelă.

— Exact. Ca la examenele de la facultate sau ca cele din domeniul profesional, cu

deosebirea că în timp ce acestea au o natură iluzorie şi efemeră - fiind încadrate într-un

domeniu spaţio-temporal limitat -, testele sau examenele vieţii, care au un sens

spiritual, reprezintă trepte foarte importante în cadrul evoluţiei personale. Trecerea cu

succes a unui astfel de test constituie o victorie importantă în lupta de dominare a naturii

inferioare din om şi această victorie se poate concretiza într-o capacitate mărită de a înţelege

unele aspecte subtile ale vieţii, în dobândirea gradată a maturităţii şi a discernământului

spiritual sau într-o multitudine de alte aspecte benefice şi pozitive.

Cezar a făcut o scurtă pauză, ca pentru a-mi lăsa timp de gândire şi reflecţie

interioară.

— Vreau să fiu sigur că am înţeles. Ce anume se testează şi cum putem să

recunoaştem aceste teste? am întrebat eu foarte atent la noul curs al discuţiei.

— Majoritatea examenelor vieţii îţi testează credinţa şi discernământul. Adeseori,

însă, datorită ignoranţei, oamenii interpretează aceste teste ca pe nişte mari nenorociri,

ca o năpastă sau un rău care îi loveşte cu putere, făcându-i să se clatine, în astfel de cazuri,

răul se manifestă în primul rând pentru testarea şi purificarea fiinţei umane. Nimeni nu

scapă, de-a lungul evoluţiei sale, de testele, lecţiile şi examenele de tot felul ale vieţii.

Practic vorbind, aceste teste reprezintă însăşi confruntarea noastră cu forţele răului, care

aparţin planurilor subtile demoniace şi satanice ale creaţiei. Situaţia este valabilă atât în

caz individual, cât şi în cazul unui cuplu ori chiar a unei comunităţi de oameni sau al unei

naţiuni.

— Bine, dar noi suntem de multe ori ajutaţi de alţii atunci când ne confruntăm cu

necazuri sau atunci când le cerem sfatul într-o problemă foarte dificilă de viaţă. Cine trece

atunci testul: noi sau persoanele care ne ajută?

— Trebuie să fii conştient de faptul că a ajuta nu înseamnă a forţa. O persoană

poate fi sfătuită şi impulsionată pe calea cea dreaptă, dar nu uita că ea are propriul ei liber

arbitru. A avea însă liber arbitru, cu alte cuvinte a avea posibilitatea de alegere, implică

faptul că omul este responsabil de libertatea pe care o are şi pe care o manifestă. El poate fi

ajutat, sprijinit, impulsionat dar dincolo de aceasta este libertatea lui de a alege între

diferitele posibilităţi pe care le are la dispoziţie. Dacă el ar fi forţat de alţii să urmeze o

numită cale, chiar dacă această cale este profund benefică, ar însemna atunci că libertatea

lui este practic anulată. De aceea, este foarte important ca fiinţei umane să i se lase

libertatea de a alege, însă alegerea bună este dată de gradul de conştientizare şi discernământ

pe care îl are acea fiinţă.

Cunoşti acum destule elemente despre implicaţiile francmasoneriei la nivel

mondial şi eşti conştient că pe această planetă se dă deja o bătălie teribilă între forţele

binelui şi forţele răului. Cu toate acestea, eşti liber în fiecare clipă să alegi de partea cui

vrei să fii. Dacă prin structura ta lăuntrică, aşa cum este evident, ai ales binele, atunci vei

acţiona în consecinţă şi vei urmări cu perseverenţă să lupţi pentru anihilarea planurilor

masonice. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celorlalţi oameni, numai că mulţi dintre

aceştia nici măcar nu cunosc realitatea în ceea ce priveşte modul de acţiune şi influenţă a

masonerie în lume. Mai mult, jocul forţelor rele este atât de pervers încât ele se infiltrează în

mod insidios oriunde găsesc un „teren fertil", adică oriunde apare o conştiinţă slabă sau

destul de pervertită, pentru a o determina să afirme cu mare violenţă verbală faptul că

suntem înconjuraţi numai de paranoici care văd pretutindeni în jurul lor doar atacuri,

conspiraţii, manipulări sau jocuri de culise; că, de fapt, nimic din toate acestea nu există şi

că totul este bine şi se desfăşoară în mod firesc şi natural, în realitate, un astfel de

comportament este tipic pentru o fiinţă chinuită de multiple influenţe demoniace, cărora

ea le face jocul. Dacă persoana respectivă face parte din elita intelectuală, dacă ea este om

de ştiinţă, ziarist sau scriitor, atunci cu atât mai bine pentru planurile masonice. Părerea

nefastă a unei astfel de persoane, despre care se poate presupune că are o anumită autoritate

intelectuală, contribuie din nefericire în mod semnificativ la influenţarea concepţiei

celorlalţi oameni. De altfel, probabil ştii că una dintre cele mai mari păcăleli ale Satanei

este aceea de a-1 face pe om să fie convins că Diavolul - adică Satana însuşi - nu există.

Cam aşa funcţionează şi organizaţiile masonice, dând senzaţia că ele fac şi doresc

binele. Totul este însă o aparenţă, pentru că în realitate ele luptă mai mult sau mai puţin

făţiş împotriva binelui, a religiei, a credinţei şi a spiritualităţii.

— Nu înţeleg cum este posibil ca oamenii să trăiască în această uriaşă conspiraţie şi,

totuşi, să nu-şi dea seama de existenţa ei! am exclamat eu plin de revoltă.

— De ce te miri? Tu însuţi, până de curând, obişnuiai să-ţi duci existenţa fără să ai nici

cea mai mică idee despre masonerie şi despre planurile ei îngrozitoare. Vedeai, probabil,

la fel ca toţi ceilalţi, că multe lucruri nu merg bine, dar totuşi nu abordai problema întrun

mod mai matur. Acum cunoşti adevărul şi fondul tău interior, care este foarte bun, te-a

făcut să iei imediat atitudine şi să doreşti să împărtăşeşti şi celorlalţi aceste cunoştinţe. Ai

deja posibilitatea extraordinară de a o face, publicând cele ce ţi-am relatat până acum.

Primul pas este acela de a atrage atenţia opiniei publice asupra realităţii care o

înconjoară. Este, analogic vorbind, ca atunci când tragi clopotele duminica, într-un oraş

adormit; oamenii încep să se trezească încetul cu încetul şi vor cere apoi mai multe

amănunte. Dar chiar mai important decât atât este faptul că ei vor deveni mult mai atenţi la

tot ceea ce se petrece în jur şi chiar în lumea întreagă, deoarece atunci ei au deja o bază

solidă de informare. Vigilenţa lor este o primă lovitură, foarte grea, care este dată

francmasoneriei, deoarece un om vigilent este mult mai dificil să fie înşelat, manipulat sau

controlat. Mai apoi se va naşte un curent general de opinie care va prinde din ce în ce mai

multă forţă şi astfel multe dintre planurile şi iniţiativele masonice vor fi blocate chiar din

faşă.

Cezar se opri şi mă privi pătrunzător, pentru a vedea dacă am înţeles.

— Totuşi, reacţiile oamenilor îmi par foarte slabe şi chiar mă întreb cum vom reuşi

să realizăm ceea ce ne-am propus, am spus eu.

— Majoritatea profeţiilor prevăd că, până la urmă, forţele binelui vor învinge. Pe

de altă parte, lupta este foarte dificilă. Francmasoneria mondială, ca o hidră oribilă, este

cea care concertează toată această orientare satanică pe care o suportă oamenii de pe

întreaga planetă. în România, de pildă, mai ales în ultimul timp, francmasoneria acţionează

aproape după bunul plac. Sărmanul popor care este ţinut în ignoranţă şi manipulat, nici

măcar nu bănuieşte care este cauza tragediei pe care o are tot timpul sub ochi şi o trăieşte

obidit. Dacă această hidră ar fi învinsă, atunci am putea vorbi despre o regenerare

rapidă, sub toate aspectele, la nivelul întregii planete. Din nefericire, imensa majoritate a

oamenilor din Occident nu este atentă să sesizeze modalităţile de manipulare - unele dintre

ele chiar foarte evidente - ale masoneriei. Apatici şi egoişti, cei mai mulţi preferă să se

izoleze într-o formă stranie de „hibernare" citadină, având impresia eronată că îşi ghidează

singuri viaţa. Chiar dacă află despre acţiunile diabolice săvârşite de masoni, preferă să le

nege din comoditate sau să se bizuie pe faptul că alţii vor lua atitudine în locul lor. Mai mult

decât atât, ei aderă cu o crasă ignoranţă la anumite orientări satanice care sunt infuzate şi

încurajate de masonerie prin intermediul muzicii rock dezlănţuite, a drogurilor, a alcoolului,

a tutunului şi a concepţiei materialiste, în aceste condiţii de abrutizare gradată, dar sigură, a

fiinţei umane care devine astfel lipsită de voinţă şi determinare proprie, este destul de uşor

pentru francmasonerie să-şi împlinească planul.

Cezar a tăcut brusc. A fost o pauză destul de lungă, în care amândoi am rămas

adânciţi în gânduri, în cele din urmă el a continuat să vorbească, dar în glasul lui puteam

sesiza o uşoară undă de tristeţe

— Din păcate şi la noi în ţară situaţia este identică. Oamenii parcă „dorm"; nu sunt

treji, nu sunt lucizi. Chiar dacă au mai fost publicate unele date fundamentale despre

francmasonerie şi planurile ei la nivel mondial, inerţia şi dramatica stare de „somnolenţă"

a oamenilor -care este corelată şi cu somnul raţiunii - s-a amplificat atât de mult încât sunt

foarte puţini cei care catadixesc chiar să creadă că tot ceea ce se spune despre masonerie este

cu putinţă şi că reprezintă o realitate cruntă. Li se pare totul atât de monstruos şi incredibil,

încât într-un impuls subconştient de teamă şi de autoconservare, ei preferă să creadă că

poate situaţia nu este chiar aşa de rea cum e descrisă, că poate informaţiile de acest gen

reprezintă de fapt acţiunile de denigrare ale unor forţe destabilizatoare pentru cine ştie ce

motive obscure, astfel încât preferă să se închidă din nou în cochilia lor şi să rămână mai

departe în inerţia de care erau cuprinşi înainte. Această situaţie este chiar mai gravă decât

aceea în care ei nu ştiau nimic despre planurile satanice ale francmasoneriei, deoarece a şti şi

totuşi a nu acţiona în conformitate cu ceea ce cunoşti este o mare laşitate şi o gravă abatere

de la codul moral elementar, într-o asemenea situaţie nu este prost cel care nu ştie, ci e

prost cel care ştiind, acţionează ca şi cum nu ar şti. De aceea, prima etapă şi cea mai

importantă este trezirea conştiinţei oamenilor din această cumplită „somnolenţă". Dacă ei nu

devin lucizi, nu vor înţelege de ce condiţiile de viaţă sunt atât de grele şi nici de ce se petrec

atât de multe lucruri aberante. Aceasta are loc şi datorită faptului că, de multe ori, esenţa

acţiunilor masonice este ascunsă în simboluri care sunt foarte bine ocultate.

Era unul dintre „punctele nevralgice" pe care doream să-1 lămuresc, deoarece

făcusem şi eu unele corelaţii dar totuşi aveam nevoie de mai multe explicaţii. Am profitat

deci de ocazie şi 1-am întrebat pe Cezar: