Partea 3 Viitor cu cap de mort

Relaţiile diplomatice erau relativ bune şi în 1972 autorităţile celor două ţări au convenit

la un „schimb" oarecum straniu: doctorul Xien avea să conducă şi să ordoneze din

punct de vedere tehnic structura Departamentului din România pe o perioadă de 15 ani, pe

când Ceauşescu se obliga să suporte bursele de şcolarizare a 100 de studenţi chinezi în

România, pe aceeaşi perioadă de timp. China se oferea, de asemenea, să pună la dispoziţia

lucrătorilor din Departamentul Zero (cunoscut sub prescurtarea DZ) unele dintre

rezultatele experienţelor sale în domeniul parapsihologic, precum şi alte modalităţi utile de

desfăşurare a activităţii. Astfel au fost puse bazele uneia dintre cele mai secrete şi teribile

acţiuni umane în România: metoda parapsihologică.

Cezar Brad a fost unul dintre primii subiecţi remarcaţi, care au fost luaţi în

evidenţa DZ. Totuşi, nici chiar doctorul Xien sau cei cu funcţii de răspundere în cadrul

departamentului, care primeau rapoartele scrise de la părinţii săi, nu cunoşteau detaliile

sau experienţele subtile ale copilului, adică cele care aveau un caracter lăuntric, despre care

Cezar nu vorbea cu nimeni. Sistemul adoptat de echipa de acţiune a DZ implica mai întâi o

perioadă de „tatonare" şi ţinere sub observaţie a subiectului şi numai după ce acesta făcea

într-adevăr dovada unor capacităţi psihice de excepţie, el era integrat în structura departamentului.

Uneori, această „tatonare" şi verificare putea să dureze ani în şir, aşa cum a fost

cazul lui Cezar, alteori însă subiectul era integrat imediat după ce se verificau informaţiile

primite.

Cezar îşi formase un câmp propriu de experimentare mentală, în care îi plăcea să se

cufunde tot mai adânc şi din care revenea îmbogăţit cu senzaţii şi percepţii extraordinare. Nu

era o lume a lui proprie, pentru că atunci s-ar putea crede că Cezar căuta un anumit

refugiu, datorită unor ipotetice dificultăţi de adaptare psihică sau chiar a unui anumit gen

de alienare mentală. Adevărul, însă, era altul. Simplul fapt că noi nu putem înţelege ceea

ce ne depăşeşte cu mult capacităţile noastre actuale nu înseamnă că acel lucru, fiinţă,

comportament sau experienţă constituie un aspect negativ şi condamnabil sau că, mai grav, el

nu există. Cazul lui Cezar Brad era straniu şi cel puţin la acea vreme el era puţin înţeles şi

acceptat chiar de către cei din structura DZ. Situaţia se încadra, totuşi, în tiparul solicitat

pentru racolarea subiecţilor care să facă parte din Departamentul Zero.

Trebuie să mărturisesc faptul că nici eu însumi nu cunosc decât unele dintre acele

uluitoare realizări şi experienţe pe care le-a avut Cezar în anii fragezi ai copilăriei sale. în

general vorbind, mă consider un om stăpân pe sine, pe cunoştinţele şi emoţiile lui, dar

cele relatate de Cezar întreceau cu mult posibilităţile mele de imaginaţie. Desigur, atunci

când ascultam relatările sale nu aveam în faţa ochilor un om dezechilibrat psihic, nici un

creator de literatură SF şi nici o persoană paranoică. Pentru cei care cunosc anumite aspecte

ezoterice şi iniţiatice, care mai ocupă încă unele funcţii-cheie în aparatul de stat sau care

deţin puterea de a avea acces la unele informaţii şi arhive strict secrete, probabil nu ar fi prea

greu să identifice rapid elementele principale ale relatărilor din această carte. Dar pentru

ceilalţi, adică pentru cei mai mulţi oameni care sunt practic lipsiţi de informaţia corectă

şi care sunt supuşi aproape mereu unui adevărat bombardament de date şi relatări

contradictorii, este relativ dificil să mai aibă o opinie personală coerentă şi de bun simţ.

Prin puterea funcţiei de consilier guvernamental pe care o deţineam în urmă cu

câţiva ani, am făcut unele cercetări discrete şi m-am convins, bazat fiind şi pe propriile

mele observaţii şi intuiţii, că Cezar Brad era un personaj de excepţie. Modestia cu care mi-a

relatat principalele experienţe şi activităţi ale sale, precum şi unele mici „incidente"

edificatoare cu care m-am confruntat eu însumi în prezenţa lui, m-au convins treptat de o

realitate care nu putea fi negată, aceea că există unele fiinţe umane care depăşesc cu mult

standardele noastre conceptuale, mentale, precum şi pe cele de eficienţă în acţiune. Prin

puterile şi capacităţile lor superioare, aceşti oameni au forţa, dacă doresc aceasta, de a

transforma chiar destinul altor persoane.

Una dintre dovezile de necontestat asupra capacităţilor sale le-am avut chiar de la

prima întâlnire pe care el a solicitat-o în urmă cu câţiva ani. întâlnirea a fost rezultatul

unor complexe aranjamente între anumite persoane de încredere, dar scopul ei principal

constituia încă, la acea vreme, un mister pentru mine. Eu auzisem vag despre existenţa

Departamentului Zero în cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI) actual, dar

nu cunoşteam alte aspecte suplimentare. Venisem la punctul de întâlnire direct de la

serviciu, cu maşina instituţiei. Afară era noapte şi ploua cu găleata, astfel că am rămas

înăuntru, discutând relaxat cu şoferul. După câteva minute, uşa maşinii s-a deschis

brusc şi Cezar s-a aşezat dezinvolt lângă mine, pe bancheta din spate, începând să discute

amabil cu miilt calm şi abordând direct motivul întâlnirii. Am fost repede atras de

subiectul discuţiei, astfel încât abia după câteva minute am realizat faptul că şoferul pornise

deja maşina, conducând tăcut spre o ţintă necunoscută, fără ca eu sau Cezar să-i fi cerut

aceasta. După ce am ajuns în faţa hotelului Sofitel, unde Cezar avea o cameră, mi-am

exprimat nedumerirea în legătură cu acţiunea şoferului, căruia nu i se spusese nimic, în

timp ce ne îndreptam spre camera sa, Cezar mi-a explicat că, în unele cazuri, a vorbi se

dovedeşte inutil şi funcţia mentală, atunci când este bine controlată şi purificată de

perturbaţiile exterioare, poate acţiona cu aceeaşi eficienţă ca şi cuvintele rostite prin viu grai.

Cu alte cuvinte, el îmi spunea atunci despre principiile telepatiei. Iniţial am crezut că

glumeşte, dar imediat după aceea mi-a explicat modul în care a procedat: în chiar

momentul în care mă saluta şi se aşeza lângă mine în maşină, el a transmis mental şoferului,

foarte precis, destinaţia călătoriei precum şi comanda pornirii. Şoferul, convins că auzise

replica verbală, se conformase întocmai.

— Când antrenamentul în această direcţie este intensiv şi perseverent, transmiterea

telepatică a gândurilor nu mai devine o problemă, îmi spuse Cezar zâmbind uşor.

După ce am ajuns în camera lui, a desenat pe o hârtie următoarea schemă, dându-mi

simultan explicaţiile necesare:

— Să presupunem că un om, A, se află într-o comunitate de alţi oameni. Gândurile

sale, care nu sunt puternice, amestecându-se cu gândurile celorlalţi, formează un fel de

„ceaţă" mentală, pentru că acele gânduri sunt de obicei slabe, nu au nimic precis şi bine

definit; sunt doar frânturi de idei superficiale, care nu sunt aprofundate. Putem spune că

atunci fiecare dintre indivizi trăieşte relativ izolat, într-o lume mentală care îi este proprie, dar

care totuşi este influenţată într-un grad mai mare sau mai mic - în funcţie de receptivitatea pe

care o manifestă persoana respectivă - de gândurile celor din jur.

„CEAŢA" MENTALĂ

Cel mai adesea ei percep aceste influenţe exterioare în mod inconştient, ca pe nişte

schimbări de dispoziţie psihică sau de stare lăuntrică. De aceea am folosit termenul de

„ceaţă" mentală, pentru că la acest nivel oamenii nu se „văd" unii pe alţii, întocmai ca o

corabie plutind pe o mare ceţoasă, fără să aibă nici un punct de reper.

Cezar a tăcut un timp, desenând încă o schemă.

— Dacă însă un om va emite un gând foarte concentrat, acesta va fi întocmai

precum un fascicul de lumină concentrată, ca un „laser", mi-a explicat el mai apoi. în

plus, dacă acel om îşi direcţionează fasciculul mental foarte precis către un alt individ, B,

atunci acesta îl va percepe şi îl va „vedea" mental ca o lumină puternică prin „ceaţa"

înconjurătoare, ca raza luminoasă a unui far pe ţărm, ca o lumină puternică ce ghidează

vapoarele spre mal. Aşadar, procesul e simplu, dar necesită un antrenament asiduu.

Alţi indivizi

FOCALIZAREA MENTALĂ

— Dar ce ai vrut să spui prin „purificare" mentală? -1-am întrebat eu cu o inocenţă

justificată, deoarece explicaţiile pe care mi le oferea erau atu/ici cu totul inedite pentru

mine.

— Ceea ce noi numim mental sau minte este în realitate un angrenaj foarte complex

şi subtil, care comportă multe diviziuni sau funcţii şi este totodată structurat pe diferite

frecvenţe energetice de vibraţie, îmi răspunse Cezar cu bunăvoinţă. Unii numesc

„Ceaţa" mentală

aceste benzi de frecvenţă „capacităţi" sau „puteri". De aceea, nu toţi oamenii pot să

realizeze aceleaşi lucruri, pentru că nu toţi oamenii au aceleaşi „puteri". De pildă, A are

capacitatea să se concentreze repede atunci când învaţă, B îşi stăpâneşte bine emoţiile,

C are o memorie mult mai bună faţă de memoria celorlalţi, dar toate nu reprezintă totuşi

decât infime posibilităţi din cele pe care le avem la dispoziţie. Chiar şi aşa, ele se

evidenţiază în mediocritatea mentală înconjurătoare, dar încă nu sunt cizelate şi nici

educate în mod corespunzător. Prin anumite metode de antrenament, capacităţile mentale

ale omului pot fi dezvoltate foarte mult, ceea ce va face ca, ulterior, el să acţioneze cu o

mare eficienţă. Aceasta numesc eu „purificare", întrucât atunci gândirea, metaforic vorbind,

lasă în urmă un „balast" nefolositor, care este reprezentat de gândurile secundare, adeseori

viciate de intenţii rele, care fie nu au un conţinut real, fie sunt slabe şi lipsite de forţă. Cel care

reuşeşte să „cureţe" astfel mintea, dobândeşte o forţă mentală extraordinară. Mintea lui

poate să pătrundă a-tunci cu uşurinţă prin „ceaţa" mentală a maselor de oameni, la fel

cum o săgeată străbate fumul. Doar de la acel nivel încolo omul află şi experimentează în

acelaşi timp faptul că mintea, ca formă energetică subtilă, are întâietate asupra materiei şi,

ca urmare, o supune şi o controlează. Aşa apar puterile paranormale, însă ele implică

deopotrivă şi un înalt grad de trezire a conştiinţei individuale, pentru că atunci

responsabilitatea este foarte mare. Puterile supranaturale pe care le are un individ îl pot face

pe acesta să acţioneze în mod egoist şi orgolios, complicând mult destinul său. Este ca

atunci când arunci cu o minge în perete: ea se întoarce Ia tine şi te loveşte cu aceeaşi

forţă. Trebuie să acţionezi deci cu maturitate şi discernământ în folosul celor din jur, şi nu

doar pentru tine însuţi. Din nefericire, unii oameni îşi dezvoltă astfel de puteri pentru a sluji

anumite interese egoiste, individuale sau de grup restrâns. In unele cazuri problema este

chiar mult mai gravă, deoarece se urmăreşte influenţarea maselor de oameni în scopul

dobândirii puterii şi controlului absolut asupra lor. Tocmai de aceea te-am chemat aici; vreau

să dezvălui aceste adevăruri şi tu poţi să ajuţi mult la cunoaşterea lor publică.

Eram cu totul uluit de ceea ce auzeam, într-o perioadă de doar cîteva zeci de

minute mă confruntasem deja cu idei şi noţiuni despre care nici măcar nu îmi

închipuiam că există. O parte din mine se revolta, spunându-mi că, fără îndoială, eram

ţinta unor minciuni sau a bătăii de joc. întregul scenariu mi se părea oarecum fantasmagoric:

prea repede, prea mult, prea neaşteptat. Cu toate acestea, impulsul dominant era acela de a

avea încredere deplină în Cezar Brad şi chiar dorinţa de a colabora necondiţionat cu

acesta. Suspiciunile mele, fireşti într-o asemenea situaţie, nu reuşeau să înfrângă

intuiţia profundă că ceea ce făceam era bun şi nobil. Omul din faţa mea îmi inspira o tainică

încredere şi siguranţă interioară, care elimina aproape orice tendinţă de divagaţie şi revoltă

a raţiunii mele „normale", deschizându-mi calea spre un teren misterios şi totodată

fascinant prin atracţia pe care o exercita asupra mea.

Cezar nu dorea să piardă nici o clipă cu discuţii inutile sau introduceri

complexe şi îndelungate. El îmi dădea astfel impresia certă a hotărârii de nestrămutat în

ceea ce şi-a propus, mergând direct la ţintă, fără ocolişuri, fără amânări. Cu toate acestea, nu

am simţit nici măcar o clipă sentimentul unei obligaţii sau a presiunii pentru a accepta

propunerea lui. Acesta a fost un factor decisiv pentru mine. Cezar Brad avea, printre

altele, uimitoarea capacitate de a-ţi induce entuziasmul debordant într-o anumită direcţie,

de a-ţi capta fără efort atenţia şi interesul, însă aceasta era o influenţă în mod evident

spontană şi perfect naturală din partea lui, era chiar radiaţia lui subtilă care te cuprindea în

mod foarte plăcut.

Sunt nerăbdător să înfăţişez cât mai repede aspectele uluitoare care au urmat, dar

totuşi „misiunea" mea trebuie să se desfăşoare gradat, deoarece altfel risc să dau naştere la

anumite suspiciuni în mintea cititorului, care s-ar confrunta atunci cu o încâlceală de fapte

şi relatări expuse haotic şi aparent fără legătură între ele. Voi reveni, deci, la expunerea

cronologică a principalelor evenimente din viaţa lui Cezar Brad, pentru ca cititorul să

înţeleagă cât mai bine felul în care el a reuşit să pătrundă dedesubturile, scopurile şi

modalităţile de acţiune ale anumitor personaje şi organizaţii oculte care acţionează la nivel

mondial şi care într-un mod insidios şi-au întins tentaculele şi în România. Aşa după cum se

va vedea, însă, aceasta avea să ducă la o spectaculoasă schimbare de situaţie al cărei protagonist

principal a fost Cezar.

După cum am mai spus, punctul culminant 1-a constituit uluitoarea descoperire din

Munţii Bucegi, care în prezent implică mai multe state şi regiuni ale globului terestru, dar

mai ales puterea statală şi diplomaţia americană. Cunoştinţele mele despre acest subiect

mă determină să afirm că, imediat după marea descoperire din munţi, în 2003, relaţiile

diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii au devenit foarte complexe iar

echilibrul lor era destul de delicat. Situaţia se datora unor tensiuni cauzate de anumite

intenţii divergente care au rezultat după extraordinara descoperire făcută în munţi. Printre

altele, aceste intenţii vizau chiar condiţia actuală a omenirii, însă în lunile care au urmat după

acel eveniment epocal, tensiunile au fost aplanate datorită unui plan comun de acţiune

care a fost stabilit la cel mai înalt nivel al diplomaţiei celor două state. Voi prezenta însă în

mod amănunţit aceste aspecte la timpul cuvenit. Deocamdată voi preciza că înţelegerea

dintre România şi SUA nu a convenit anumitor factori politici din ţara noastră, care au

vederi mult mai progresiste, creând astfel noi tensiuni şi provocând chiar o schimbare de

opinie pe eşichierul politic din România. Informaţiile de ultimă oră pe care le deţin, care

mi-au parvenit chiar înainte ca această carte să intre la tipar, îmi confirmă o viitoare

întrevedere cu Cezar Brad (la aproape un an de la ultima întâlnire) în care voi afla alte

aspecte fulminante şi foarte secrete în legătură cu „marea expediţie" pe care acesta,

împreună cu o echipă mixtă româno-americană, a făcut-o pornind de la realitatea

descoperirii din Munţii Bucegi. Deşi cunosc deja datele principale ale acestei călătorii,

prefer să nu anticipez, ci să prezint totul într-un mod coerent şi în detaliu, după ce voi

intra în posesia altor informaţii preţioase. Consider acest demers necesar mai ales pentru

că oamenii au dreptul să ştie adevărul istoric şi, de asemenea, să cunoască cine şi de ce a

urmărit să manipuleze acest adevăr de-a lungul timpului. Acesta este firul călăuzitor al

relatării din această carte. Fie că el va avea răsunet în conştiinţa oamenilor, fie că,

dimpotrivă, va fi întâmpinat cu ironie şi neîncredere, eu îmi exprim totuşi convingerea că

demersul pentru scrierea si publicarea acestei cărţi este unul profund benefic şi pozitiv,

pentru că cel puţin va naşte anumite întrebări în conştiinţa oamenilor şi va emula interesul

spre dimensiunile oculte, subtile, ale cunoaşterii de sine.

La vârsta de şapte ani Cezar a fost dat la şcoală, dar acolo el nu a excelat la nici o

materie. Era un elev normal, cu o activitate şcolară medie. Nimic nu lăsa să se înţeleagă

ceva despre preocupările şi gândurile sale, iar notele pe care le avea reflectau mai mult

ceea ce el auzea şi înţelegea în clasă, deoarece acasă nu învăţa aproape niciodată. Totuşi,

prin clasa a treia, părinţii lui au fost chemaţi la şcoală de învăţătoare, care era profund

tulburată şi nedumerită. Ea dorea să ştie dacă aceştia au observat ceva neobişnuit în

comportamentul băiatului, însă atât Nicolae cât şi Smaranda Brad au negat cu hotărâre, aşa

cum li se ceruse de către reprezentnţii Securităţii, învăţătoarea le-a relatat atunci ceea ce se

petrecuse; întrucât trebuia să corecteze nişte lucrări scrise, ea le dăduse elevilor să

înveţe pe de rost o poezie de câteva strofe, pe care în prealabil o citise cu voce tare în faţa

clasei. La scurt timp după aceea, însă, a avut surpriza să constate că Cezar se uita absent

pe fereastră, în timp ce toţi ceilalţi învăţau poezia. Atunci i-a atras atenţia, dar după

câteva minute 1-a surprins în aceeaşi atitudine.