Partea 21 Viitor cu cap de mort

El îmi citi din ochi

întrebarea.

— Nu ştiu ce anume declanşează acest efect specific. Probabil este un gen de acţiune

interactivă între suprafaţa porţii, atunci când aceasta este închisă şi bariera de energie, care

afectează corespunzător orice organism viu din acest spaţiu intermediar. Nu am reuşit să

descifrăm nici taina deplasării porţii, care este gigantică. Dacă priveşti cu atenţie, constaţi că

atunci când se deplasează spre dreapta, ea împinge această dală de piatră care acoperă spaţiul pe

grosimea porţii. Când culisează la stânga, dala de piatră şlefuită revine şi ea, strâns lipită de

marginea porţii, ca împinsă de un resort. Totuşi, nu cred că este vorba de o astfel de metodă

tehnologică oarecum primitivă, deoarece totul se desfăşoară într-un mod mult prea lin şi

silenţios. Trebuie să fie o cu totul altă tehnologie. Generalii americani au venit cu propunerea de

a sfărâma pragul de piatră pentru a vedea ce este dedesubt, însă noi nu am acceptat aşa ceva. Mi

s-a părut o soluţie infantilă. Am privit cu atenţie calea de rulare a porţii; îmbinările erau

incredibil de exacte şi foarte bine şlefuite. Nu putea pătrunde nimic printre ele şi nici nu se putea

observa ce era dedesubt. Poarta modelată cu exactitate „ieşea" pur şi simplu din peretele din

stânga al galeriei şi culisa până la peretele din dreapta, unde se îmbina perfect cu acesta.

— În timp ce făceam aceste experimente şi observaţii după dezactivarea barierei

energetice, unul dintre militarii care asigurau paza a venit la grupul nostru şi ne-a anunţat că

tehnicienii americani solicitau prezenţa noastră în bază pentru a ne anunţa ceva deosebit, a

continuat Cezar să relateze evenimentele care s-au petrecut. Unul dintre cei doi generali

americani şi generalul Obadea s-au deplasat repede afară, unde se afla centrul tehnic de

interpretare a datelor. Peste puţin timp ei mi-au transmis că, în mod straniu, imediat după

dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea în Marea Galerie, scutul semisferic uriaş de

la celălalt capăt al ei s-a activat brusc trecând la un nivel de vibraţie superior şi emiţând o mare

radiaţie luminoasă. Rostind acestea, Cezar se îndreptă către ghereta militarilor.

— Să mergem acum, îmi spuse el. E timpul să intrăm în Marea Galerie. Vei putea să te

convingi singur de cele ce ţi-am spus.

Reluă procedura cu recunoaşterea irisului şi astfel am putut trece pragul porţii, păşind

pentru prima dată pe materialul acela atât de straniu şi foarte special al tunelului antic, în spatele

nostru cei doi militari îşi reluară tăcuţi posturile de pază.

Chiar la intrarea în Marea Galerie erau două vehicule electrice, dar noi am preferat să

mergem pe jos, pentru ca Cezar să aibă timpul necesar să-mi relateze ceea ce s-a petrecut, în

timp ce el vorbea, eu studiam cu interes galeria.

La o privire superficială se putea spune că pereţii ei şi solul pe care călcam erau chiar

din piatra muntelui, atent şlefuită. M-am apropiat de peretele din stânga şi 1-am pipăit: era

acoperit cu un material ce părea sintetic, dar în acelaşi timp crea strania senzaţie că are şi o

parte organică în el. Avea culoarea petrolului, dar adeseori reflexiile sale erau verzi şi chiar

albastru închis. Impresia tulburătoare de ape provenea de la dungile neregulate care îl

brăzdau în toate direcţiile. Uimitor era faptul că, atunci când ne deplasam , dungile îşi

modificau şi ele poziţia, lăţimea şi culoarea, dar acest lucru se petrecea foarte lin, creând

impresia că era doar un efect relativ al mişcării noastre faţă de perete. Nuanţele culorilor

aveau un efect profund relaxant asupra psihicului şi modificau sensibil aprecierea corectă a

distanţei. Când am remarcat acest lucru, Cezar mi-a spus:

— Şi noi am sesizat acelaşi aspect. Am fost nevoiţi să măsurăm distanţa totală şi pe

segmente a galeriei şi chiar să plasăm unele indicatoare pe margine.

Intr-adevăr, pe partea dreaptă a galeriei se puteau observa borne care indicau

distanţa în metri şi în yarzi de la intrarea în tunel. Am observat, de asemenea, că materialul

era oarecum aspru la pipăit, dar nu putea fi nici zgâriat şi nici îndoit. Cezar mi-a spus că

rezista la orice tentativă de rupere, străpungere, zgâriere sau tăiere, indiferent cât de

ascuţit era dispozitivul folosit, în plus, în mod straniu, flăcările focului erau absorbite înăuntrul

său; practic vorbind, focul nu putea subzista pe acel material.

— Cercetătorii americani nu se pot pronunţa asupra naturii acestui material,

107

deoarece nu au la dispoziţie nici un eşantion din substanţa lui. Singurul lucru pe care 1-au

putut afirma este că materialul reprezintă o stranie combinaţie între materia organică şi cea

anorganică, însă modul în care acestea sunt organizate în structura lui internă constituie cel mai

deplin mister pentru ei.

La borna care indica distanţa de două sute optzeci de metri, galeria cotea brusc spre

dreapta, într-un unghi ascuţit. Nici raţiunea acestei traiectorii nu a putut fi descifrată. La

o distanţă mult mai mare, în depărtare, puteam să întrevăd o lumină albastră feerică, ce

scânteia precum o stea. Vâzându-mi emoţia de pe chip, Cezar zâmbi şi îmi spuse:

— Acolo se află capătul călătoriei noastre. Dar, într-un fel, el este totodată şi un

început pentru ceva încă şi mai grandios, conform datelor pe care le cunosc acum.

Modalitatea tehnologică prin care ne-au fost revelate aceste date este colosală, însă din

păcate tu nu poţi să ai acces la informaţiile respective. Vei înţelege mai bine când vom

ajunge la Sala Proiecţiilor, după cum am convenit să o numim.

— Înseamnă că au pătruns şi americanii acolo, am spus eu.

— Imediat ce am reuşit să rezolv problema primului scut energetic, senior Massini a

vrut să intre în coridor şi să ajungă la sala cea mare. Am invocat problemele de risc crescut,

care de altfel au determinat şi moartea celor trei militari, precum şi necesitatea unui sistem

sever de siguranţă şi alarmă care trebuia dispus la intrarea în coridorul principal. Nu i-a

convenit, dar nu a avut ce face. Urmăream să trag de timp cât mai mult, dar mai ales să

ajung în sala cea mare fără să fiu însoţit de nici un mason. Nu ştiam ce voiau ei acolo, dar

speram să-mi dau seama imediat ce aş fi intrat în sală şi aş fi inventariat conţinutul ei.

înregistrările din satelit arătau existenţa unui spaţiu imens la capătul galeriei mari, dar acesta

era şi el protejat de un ecran energetic.

Într-o pauză de organizare, profitând de absenţa americanilor şi a lui senior

Massini în tunel, am luat un vehicul electric şi am străbătut singur acest coridor - după mai

bine de cincizeci de mii de ani în care a fost pustiu - , până la lumina pe care o observi în

depărtare, în faţa ta. Totuşi, ceea ce vezi tu scplipind este doar reflexia unei porţiuni din

scutul energetic protector al sălii uriaşe în formă de aulă, la care vom ajunge în curând.

După cum vei remarca, în partea finală galeria mai face un cot în unghi scurt. Nutream

speranţa că puteam să trec şi de această barieră în mod asemănător ca în cazul primului

baraj energetic. Când am ajuns acolo, am fost copleşit. Galeria prin care mergem noi acum

se deschide brusc într-o sală gigantică, chiar în inima muntelui, care cuprinde un imens

scut energetic semisferic; la rândul lui acest scut delimitează Sala Proiecţiilor cu tot ceea

conţine ea. Grandoarea ansamblului era neasemuită, însă tocmai când mă pregăteam să studiez

modalitatea cea mai potrivită de a pătrunde înăuntru, am fost chemat urgent prin radio la

bază. Vestea pe care urma să o primesc avea să complice extraordinar de mult lucrurile.

Acela a fost un moment crucial, pe care totuşi nu puteam să-1 prevăd.

Mari Tensiuni Diplomatice

Am ajuns repede înapoi în bază şi am intrat în camera americanilor, unde eram aşteptat

şi de generalul Obadea, a continuat Cezar să povestească. Intervenise un element neprevăzut,

care dădea peste cap toate planurile, atât ale noastre cât şi ale lui senior Massini. De altfel,

venerabilul era aşezat pe un scaun, mai în spate, adâncit în gânduri. Probabil că deja îşi făcea

noile calcule, reconsiderându-şi poziţia.

— Aflase ceva presa din România? am încercat eu.

— Mai rău. Ţii minte că venerabilul îmi spusese despre descoperirea pe care

americanii au făcut-o în vecinătatea Bagdadului? Şi că acolo exista de asemenea o barieră

energetică ce nu a putut fi străpunsă, dar a cărei natură era identică cu aceea a scutului

energetic semisferic care înconjura marea sală de aici, din Munţii Bucegi?

Am încuviinţat, înclinând din cap. Descoperirea americanilor nu fusese făcută

deloc întâmplător, ci a urmat anumite indicaţii oferite de acelaşi satelit de spionaj militar

108

care revelase şi datele pentru harta aproximativă a structurii din interiorul munţilor Bucegi.

— Ei bine, a continuat Cezar, consilierul american pe probleme de securitate naţională

primise un fax ultrasecret în care era înştiinţat de faptul că scutul energetic semisferic din

subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsând cu o mare frecvenţă. Informaţia uluitoare era

aceea că în faţa lui apăruse o hologramă a planetei care prezenta secvenţial şi progresiv

continentul Europa, apoi zona de sud-est a acestuia, apoi teritoriul României, apoi Munţii

Bucegi şi în sfârşit localizarea structurii din interiorul lor, arătând coridorul Marii Galerii şi

scutul energetic semisferic care pulsa cu putere. Era evident că cele două scuturi energetice

semisferice se aflau într-o directă dar misterioasă legătură, astfel încât activarea unuia a dus Ia

activarea şi a celuilalt. Cine ştie, poate există chiar o reţea de astfel de structuri subpământene

în întreaga lume. Vestea proastă era însă că preşedinţia SUA a fost înştiinţată despre toate

aceste lucruri şi a contactat diplomaţia română prin intermediul serviciilor secrete de informaţii.

In doar câteva zeci de minute, întreaga operaţiune fusese deconspirată. Fusese deja anunţată

sosirea iminentă a unei comisii de stat de la Bucureşti, înfiinţată ad-hoc, care să evalueze

situaţia la faţa locului.

Eram atât de captivat de ceea ce-mi spunea Cezar, încât nici nu-mi dădusem seama

că m-am oprit, ascultân-du-1 cu toată atenţia. Mai aveam aproape o sută de metri până la

ultimul cot al coridorului şi lumina scutului energetic care se reflecta de pereţii marii Galerii

era acum mult mai puternică.

— Au vrut să preia controlul la nivelul organismului politic? am întrebat plin de

nerăbdare.

— Iniţial cred că acesta a fost ordinul, dar problema s-a complicat şi mai mult atunci

când au văzut cu adevărat despre ce este vorba. Temerile mele s-au adeverit, pentru că

politicienii noştrii - cei care aveau dreptul să fie avizaţi asupra acestor aspecte - au intrat în

panică. Era evident că nu puteau face faţă evenimentelor şi că deciziile aveau mari şanse să

fie luate într-o stare avansată de stres.

Generalul Obadea a fost chemat la Bucureşti; era un moment foarte critic, care

punea în joc însăşi existenţa departamentului sau cel puţin a structurii lui independente.

Generalul trebuia să justifice ocultarea acţiunii faţă de puterea politică la vârf de stat. Acela

a fost, poate, momentul cel mai tensionat al întregii operaţiuni, înainte de a pleca spre

capitală împreună cu cei din comisie, Obadea s-a sfătuit cu mine şi am decis de comun acord

să dezvăluim toate aspectele, intrigile şi planurile din ultimul an, care implicau legăturile

mele cu senior Massini. Problema cea mai dificilă era aceea de a găsi exact persoanele

potrivite pentru a face acel raport de importanţă crucială pentru ţară, pentru că altfel toate

intenţiile şi planurile noastre construite cu atâta grijă până atunci ar fi fost deconspirate iar

urmările puteau fi dintre cele mai nefaste atât în ceea ce priveşte persoana mea şi a generalului,

cât şi în ceea ce priveşte siguranţa naţională, între timp, eu fusesem consemnat la bază,

toate lucrările fiind oprite.

Echipa americană a fost izolată într-un cort şi paza tunelului, precum şi a noastră a

fost preluată de un batalion de intervenţie specială a armatei. Tensiunea diplomatică creştea

din ce în ce mai mult, pentru că presiunile Washingtonului cereau în mod imperios comunicarea

cu generalii de la Pentagon şi mai ales cu consilierul pe probleme de securitate.

În acele momente, nimeni nu ştia încă ce se află în marea sală care era protejată de

scutul energetic. Se sistase orice iniţiativă şi orice operaţiune de cercetare. Nimeni nu

avea voie să umble prin bază cu excepţia patrulelor de pază. Noua stare de lucruri era

coordonată de doi generali de frunte ai armatei române, care menţineau permanent legătura

cu cele mai înalte structuri politice din România. Ei bine, în toată această conjunctură

extrem de tensionată, singurul personaj care a reuşit să se „strecoare" în afara bazei, ca

urmare a unui ordin foarte special sosit de la Bucureşti, a fost senior Massini. Din acel

moment nu 1-am mai văzut, dar crede-mă că i-am simţit din plin influenţa în modul cum sau

desfăşurat ulterior lucrurile. Mă refer la lupta surdă, dar foarte aprigă, din culisele

diplomaţiilor română şi americană, precum şi la natura deciziilor politice care au fost luate

după aceea, în legătură cu operaţiunea de aici, din munţi. Totul s-a petrecut foarte repede;

109

sunt doar opt zile de la acele evenimente.

Ascultând relatarea lui Cezar eram foarte mirat de întorsătura pe care o luaseră

lucrurile dar mai ales pentru că eu mă aflam totuşi acolo, ca şi cum nimic din ceea ce aflam

nu s-ar fi petrecut în realitate.

— Dacă eu sunt aici şi dacă voi, aşa după cum înţeleg, aţi reuşit să pătrundeţi în

Sala Proiecţiilor, atunci înseamnă că generalul Obadea a avut succes la Bucureşti.

Cezar zâmbi enigmatic.

— În mare măsură răspunsul este afirmativ. Succesul a constat mai ales în aducerea

faptelor la cunoştinţa unor persoane cu o mare probitate morală, care în plus sunt animate

de un profund sentiment de patriotism. A fost convocată o şedinţă de urgenţă a Consiliului

Suprem de Apărare a Ţării - CSAT. Cei mai mulţi au fost cutremuraţi de cele ce au aflat. S-a creat

atunci, în mod spontan, un intens val de simpatie pentru general şi pentru acţiunile lui şi s-a

hotărât pe loc continuarea cercetărilor sub comanda totală a generalului şi a mea. Cu toate

acestea, criza diplomatică nu fusese încă deblocată. Staff-ului american i s-a permis să

părăsească ţara a doua zi, însă echipa de cercetători şi specialişti, precum şi toată logistica şi

aparatura au fost reţinute în continuare. Pe moment am crezut că lucrurile erau rezolvate şi

aproape că mă bucuram că se petrecuseră aşa, deoarece nu mai era nevoie să mă prefac ori

să cedez mai mult sau mai puţin în faţa cererilor venerabilului şi a elitei masonice. Din păcate,

forţa de influenţă a acestora şi presiunile pe care le exercitau pe cale diplomatică erau enorme.

Ajunsesem împreună cu Cezar la capătul coridorului, care cotea din nou brusc, de

această dată spre stânga şi doar pentru circa patru metri. Spectacolul care ni se înfăţişa

ochilor era cu adevărat grandios. Cupola gigantică pe care o forma scutul energetic avea o culoare

splendidă de albastru irizant, fiind străbătută continuu de flash-uri intense alb-strălucitoare. Deşi

Cezar îmi spusese că Sala Proiecţiilor nu era izolată de exterior printr-o poartă, ca şi în cazul marii

galerii, totuşi nu se putea vedea nimic în interiorul ei prin scutul energetic. Coridorul se termina

brusc într-o sală imensă, scobită în roca muntelui ca o semisferă. De la pragul coridorului până

la scutul energetic nu erau mai mult de şapte-opt metri, în acel interval, de o parte şi de alta a

coridorului erau aliniate patru vehicule electrice. Cupola pe care o realiza scutul energetic era

inclusă în cavitatea semisferică din munte, dar am observat că zona din spate făcea front

comun cu peretele din rocă. Am apreciat că diferenţa de nivel între cupola scutului şi tavanul

sălii era de aproximativ zece metri. Lumina feerică pe care o emana scutul energetic se reflecta în

minunate sclipiri şi umbre pe pereţii stâncoşi ai muntelui. Frumuseţea şi grandoarea acelui

tablou era parcă nepământeană şi îmi înfiora inima de emoţie şi încântare.

— Cum ai reuşit să pătrunzi înăuntru? 1-am întrebat pe Cezar, profund tulburat de

intensitatea trăirii pe care mi-o provoca acea privelişte.

— Să ştii că este mult mai simplu decât te-ai putea aştepta. Probabil că cei care au

proiectat întregul ansamblu au considerat primul baraj o adevărată „piatră de încercare" pentru

eventualii pretendenţi, apreciind că el era suficient pentru securitatea întregii structuri. Trebuie să

recunosc că au avut dreptate: nimic nu poate trece de primul baraj energetic dacă nu este o

conştiinţă superioară, profund benefică. Chiar şi în cazul unei deflagraţii atomice ansamblul este

foarte bine protejat de munte; poate tocmai de aceea Marea Galerie începe brusc, mult în

interiorul acestuia. Nu-mi dau seama, însă, cum au reuşit să realizeze tehnologic întreaga

lucrare.

Când am primit noile ordine de la Bucureşti am fost foarte bucuros. Intuiam că lupta

abia începea, dar cel puţin aveam un sprijin politic important, precum şi conducerea

operaţiunii, în aceeaşi zi am intrat în Sala Proiecţiilor pe care o ai în faţă. Atunci am fost

singur şi am aflat misterul teribil care este ocultat de cincizeci de mii de ani. Cu greu îţi poţi

închipui sentimentele pe care le-am încercat în acele momente. Totuşi, unele aspecte nu ţi le pot

destăinui.

— Ai mai menţionat acest număr de ani şi înainte, 1-am interpelat eu pe Cezar. De unde

ştii că aceasta este perioada de timp de când datează tot ceea ce este aici?

— A fost rodul examinării ştiinţifice ulterioare a unor date pe care „ei" ni le-au oferit

şi pe care le vei putea vedea şi tu imediat, după ce vom intra în sală. în ultima săptămână s110

au petrecut toate evenimentele pe care ţi le relatez. Multe dintre ele s-au desfăşurat foarte

repede iar schimbările de situaţie au îmbrăcat uneori forme dramatice, îţi voi povesti totul

aici, înainte să intrăm în sală, pentru că acolo vei fi foarte captivat de ceea ce vei vedea. Neam

oprit la linia de demarcaţie dintre Marea Galerie şi aula gigantică din interiorul muntelui,

care adăpostea scutul energetic semisferic, îl ascultam pe Cezar în timp ce priveam fascinat la

sclipirile nepământene de pe suprafaţa albastră a semisferei.

— După decizia CSAT de a se continua cercetările sub conducerea Departamentului

Zero, am pătruns de mai multe ori în Sala Proiecţiilor şi am inventariat totul, împreună cu

echipa noastră de specialişti, a spus Cezar. A doua zi, însă, au început să sosească primele

semnale contradictorii de la puterea politică. Ordinele se succedau unele peste altele, se

anulau reciproc, erau când vehemente, când evazive şi trădau o mare tensiune. Puteam

bănui că acolo este teatrul unei adevărate bătălii. Transmisesem deja pe o linie de telefon

securizată rezultatul descoperirilor noastre din Sala Proiecţiilor. Se pare că acesta a fost

fitilul care a aprins „bomba". Generalul Obadea mi-a povestit acum două zile, după ce s-a

întors de la Bucureşti, că membrii CSAT erau într-o şedinţă continuă, menţinând legătura cu

noi. Ei au hotărât să facă publică această descoperire formidabilă din munţii României

după ce în prealabil au dezbătut problema pe toate feţele. Generalul Obadea fusese inclus în

structura CSAT şi a avut un cuvânt greu în favoarea declaraţiei pe care statul român urma să

o facă lumii întregi. El mi-a spus că au fost câţiva membri ai CSAT care s-au opus cu

vehemenţă, însă aceştia erau în minoritate. Spiritele s-au încins atât de mult, încât la un

moment dat acele persoane s-au ridicat şi au părăsit sala. Consilierii preşedintelui erau într-un

continuu du-te-vino, transmiţând informaţiile de la biroul de relaţii diplomatice externe la

şedinţa CSAT.

Atunci când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un

comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit un haos.

Generalul mi-a relatat că nu mai văzuse niciodată o asemenea agitaţie şi atâta panică printre

diplomaţi. Nimeni nu ştia cauza, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important.

La un moment dat preşedintele a fost chemat pentru a avea o convorbire telefonică directă cu

Casa Albă; aceea a fost o discuţie foarte specială şi ultrasecretă. El nu a revenit mult timp

după aceea, dar a transmis că spre Bucureşti se îndrepta deja o delegaţie americană la cel mai

înalt nivel diplomatic

Informaţiile zburau cu iuţeala vântului, în câteva ore fuseseră blocate toate tranzacţiile

şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale. Se aştepta din clipă în

clipă ordinul care să declare starea de urgenţă în zona montană şi, de asemenea, în capitală.

Ministrul Apărării dăduse ordinul de alarmă generală pentru ofiţeri. Au fost momente de mare

panică şi chiar de teroare printre cei angrenaţi în operaţiune, deoarece nimeni nu cunoştea

cauza reală care declanşase acea stare de lucruri.

Discuţiile dintre oficialii americani şi partea română s-au efectuat fără translator. Ele

au fost atât de violente , încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplomaţii strigau

unii la alţii cât puteau de tare, proferând multiple ameninţări cu represalii. Partea bună era că

celelalte state ale lumii nu cunoşteau încă nimic din această problemă; ori, americanii ştiau

prea bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu

România pentru a susţine declaraţia acesteia.

— Ce voiau să spună în declaraţie? am întrebat eu curios.

— În esenţă, aceasta ar fi cuprins principalele date despre descoperirea din Munţii

Bucegi, punând totodată la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte elemente esenţiale

pentru clarificarea diferitelor aspecte legate de această structură din interiorul muntelui. Ar fi

fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru a efectua studii şi cercetări şi s-ar fi mobilizat

toate resursele pentru rezolvarea numeroaselor enigme cu care ne confruntăm acum. însă cel mai

important aspect 1-ar fi constituit dezvăluirile cu privire la trecutul extrem de îndepărtat al

omenirii şi la istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută, în plus, mai existau unele

elemente foarte delicate, pe care nu ţi le voi putea dezvălui decât parţial.

— Dar de unde se ştiau toate acestea?

111

— Vei vedea imediat. Mai ai puţină răbdare. Americanii au reacţionat cu

vehemenţă, deoarece acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor planetară şi mai

mult decât atât, ar fi putut arunca într-un adevărat haos economia şi societatea ţării lor, poate

chiar a întregii lumi. De fapt, acesta a fost motivul principal pe care ei 1-au invocat, acela de a nu

produce panică şi a nu bulversa populaţiile de pe Pământ. Se pierdea însă din vedere că această

posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca un rezultat direct al minciunii şi

manipulării care a fost întreţinută în mod deliberat de-a lungul secolelor de către clasele

conducătoare şi mai ales de către organizaţia masonică.

Printr-un canal diplomatic foarte special s-a primit chiar şi o intervenţie personală a

Papei, care îndemna la o mare cumpătare înainte de a face acest pas fundamental pentru omenire.

Vaticanul fusese deja înştiinţat de americani, fiind considerat de aceştia un posibil aliat pentru a

bloca dezvăluirile, în mod straniu, deşi prezentarea acestor aspecte către lumea întreagă ar fi

redus considerabil puterea Vaticanului şi influenţa lui asupra credincioşilor creştini, Papa nu a

luat totuşi o poziţie fermă împotrivă, ci a îndemnat la buna cumpănire a aspectelor pro şi contra

înaintea prezentării declaraţiei. El a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului român

anumite documente străvechi din Arhiva Secretă a conducerii papale, care sunt de o mare

importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi.

Partea 20 Viitor cu cap de mort

Ne-am oprit în aceeaşi formaţie lângă una dintre cele două construcţii semisferice, la

doar câţiva metri în laterala tunelului. Inima a început să-mi bată cu putere; dincolo de bariera

lată, păzită de cei doi militari americani inflexibili, se afla poate cel mai teribil mister de pe

planetă. Ce se petrecuse în intervalul de o lună şi jumătate de la ultima discuţie pe care am

avut-o cu Cezar? Ce s-a descoperit în acea zonă a muntelui? Am observat atunci că prin faţa

tunelului şi în interiorul lui, pe o fâşie lată de aproximativ doi metri exista o bandă de cauciuc

canelat, pe care erau înşiruite câteva vehicule electrice de producţie americană. Vedeam

acum interiorul tunelului, luminat discret de instalaţiile cu neon plasate pe tavan şi pe

pereţii laterali, însă tunelul se curba spre stânga după doar zece metri, astfel că nu puteam să

observ mai mult.

Atunci a apărut Cezar. Venea din interiorul coridorului, conducând un vehicul

electric. Lângă el se afla un bărbat în vârstă, cărunt, dar cu un chip având trăsături

ferme, pline de hotărâre. Amândoi erau serioşi şi tăcuţi. Cezar a coborât lângă mine

şi abia atunci cei patru militari s-au retras discret, după ce au salutat. Am făcut cunoştinţă

cu generalul Obadea, care m-a privit pătrunzător câteva clipe; mi-a strâns mâna cu putere şi

după ce am schimbat câteva amabilităţi s-a retras în construcţia semisferică. Era evident

pentru mine că generalul ştia totul de la Cezar în ceea ce mă privea şi că îşi dăduse consimţământul

să fiu adus în acel loc. Probabil că această mişcare făcea parte din planul lor

de demascare a acţiunilor masonice şi au considerat că este necesar să fiu şi eu în acel loc.

Chiar dacă mă simţeam doar o rotiţă în acest imens angrenaj de elemente misteriose,

aspecte şi intrigi, eram foarte bucuros că aveam acea şansă extraordinară şi eram hotărât să

mă achit cu cea mai mare responsabilitate de sarcina pe care mi-o asumasem.

Marea Galerie

— Situaţia este destul de critică, a spus Cezar preocupat. Relaţia cu senior Massini a

devenit încordată, însă ceea ce este mai grav e că totul s-a aflat la vârfurile puterii de stat. Ne

aşteptam la asta, dar în nici un caz atât de repede. Intenţia noastră era să prezentăm datele

problemei la un moment din viitor, care trebuia să fie mult mai prielnic. Acum lucrurile sunt

foarte tensionate, atât pe plan intern, cât şi pe cel extern. Nu cunoşti multe din câte s-au

petrecut în ultima lună. Vino, am să-ţi rezum principalele elemente în timp ce vom merge prin

tunel, zise el îndreptându-se spre intrare.

În felul acesta câştigam timp; nu am luat un vehicul electric, tocmai pentru ca Cezar

să poată să-mi relateze pe scurt felul în care au decurs evenimentele, în plus, aveam

posibilitatea să privesc totul îndeaproape şi cu mai multă atenţie.

Tunelul era „pavat" cu o folie groasă de cauciuc. De o parte şi de alta a acesteia,

până la perefii de piatră ai muntelui era doar stâncă. La intrare şi încă pe o lungime de

câţiva metri după aceea erau infiltraţii de apă, însă după ce tunelul cotea lin spre stânga, la

aproximativ zece metri de la intrare, totul devenea perfect uscat. Eram uluit de exactitatea

forării şi mai ales de finisarea pereţilor din piatră, care aproape că păreau şlefuiţi. Lumina albă

scotea în evidenţă într-un mod splendid culorile variate ale diferitelor formaţiuni

geologice, luminând discret interiorul tunelului într-un ireal joc de sclipiri şi umbre.

Zgomotul paşilor noştri era înăbuşit de covorul de cauciuc, iar în galerie domnea o

atmosferă enigmatică dar foarte incitantă pentru mine. Era cam rece pentru felul în care mă

îmbrăcasem, însă Cezar mi-a spus că această situaţie nu va dura prea mult.

— Maşina a forat la început după o ciudată deviaţie a câmpului magnetic. La scurt

timp, însă, am realizat eroarea, astfel că s-a procedat la corecţia traiectoriei. Uite, chiar aici,

102

spuse Cezar, oprindu-se în curba spre stânga a tunelului.

M-am oprit şi eu, admirând modul elegant de racordare a galeriei. După curbă,

aceasta se întindea perfect dreaptă cale de vreo cincizeci de metri într-un fel foarte

asemănător cu un tunel de metrou, deşi era poate ceva mai lată. La capătul acestei distanţe, în

inima muntelui am văzut ceva ce semăna cu o poartă imensă, care parcă se deplasase prin

culisare spre stânga, ocupând acum mai puţin de un sfert din lăţimea galeriei. Acolo se

aflau, de asemenea, doi militari înarmaţi, iar locul era foarte bine luminat pe toată

circumferinţa tunelului. Exista şi o gheretă modernă, îngustă dar destul de lungă pe

partea dreaptă, imediat înainte de marea intrare într-o altă galerie pe care deja o puteam vedea;

această intrare era străjuită de uşa enormă care culisase. Am ştiut atunci că acela era

începutul aventurii, al marii descoperiri care fusese făcută. Mi-am adus aminte de schiţa

pe care o desenase Cezar la ultima noastră întâlnire şi am realizat că ea corespundea realităţii

pe care o vedeam atunci, cel puţin în ceea ce privea plasarea misterioasei galerii în munte.

— Am fost uluit de tehnologia pe care o aveau la dispoziţie americanii, îmi spuse

Cezar. Maşina de forat cu plasmă nu are dimensiuni mari, dar necesită un echipament special

pentru cei care se află în preajma ei şi a locului forat. Este ceva asemănător cu echipamentul de

anti-radiaţie atomică. Eu însumi am îmbrăcat un astfel de costum special şi am urmărit forarea

de foarte de aproape. Spectacolul care ţi se înfăţişează atunci în spatele lentilelor care

conţin o substanţă sofisticată de protecţie este aproape incredibil. Ai senzaţia că piatra

realmente se „topeşte" sub acţiunea jetului de plasmă, dar de fapt roca este făcută foarte

maleabilă, până în apropiere de punctul de curgere şi este imediat modelată circular de

presiunea exercitată de câmpul magnetic rotitor care direcţionează totodată şi jetul plasmatic.

Nu există deloc praf iar resturile sunt chiar neglijabile. Viteza de pătrundere este colosală

pentru o astfel de lucrare; distanţa de la intrare şi până la cei doi militari pe care îi vezi acolo a

fost parcursă în doar cinci ore. în urmă totul rămâne ca şi cum a fost şlefuit şi foarte curat,

astfel încât covorul de cauciuc şi instalaţiile erau deja pregătite la gura tunelului înainte ca

maşina de forat să fie scoasă afară.

În timp ce ne îndreptam spre galeria cea mare, Cezar mi-a relatat faptul că, iniţial au

forat într-o altă zonă a muntelui, pentru a urmări să ocolească bariera energetică de la intrarea

în tunelul principal din interiorul muntelui. Au ales o locaţie mai sus, pe coastă, la

aproximativ trei sute de metri de zona în care fusese stabilită baza şi au forat câteva zile,

deoarece distanţa până la tunel era mult mai mare, iar pătrunderea nu era în plan orizontal, ceea

ce îngreuna mult procedurile tehnice. Până la urmă au ajuns la peretele tunelului, însă orice

efort de a-1 străpunge a fost zadarnic. Nu ceda nici la jetul de plasmă, nici la câmpul magnetic

şi nici la dinţii frezelor. Au fost nevoiţi să abandoneze acea variantă şi să astupe intrarea în

galeria pe care tocmai o foraseră. S-a revenit deci la punctul iniţial şi s-a început

străpungerea plană a peretului de rocă, până când au ajuns la bariera de energie.

— Forajul era urmărit în fiecare clipă pe monitoarele de control şi era corelat cu

distanţa până la zona energetică. Cu câţiva metri înainte de aceasta am dat de începutul

galeriei pe care o vezi acum, astfel încât tot ceea ce aveam de făcut era să racordăm cele două

tunele, mi-a explicat Cezar.

Între timp am ajuns în faţa intrării care era păzită de cei doi militari din forţele

speciale. După uniformă şi însemnele de pe ea, unul era român, iar celălalt american.

Militarii 1-au salutat pe Cezar, care s-a îndreptat câţiva metri în dreapta, spre gheretă.

Americanul a intrat înăuntru, unde probabil avea un pupitru de comandă, căci dintr-o nişă a

construcţiei a apărut imediat un braţ lung din metal cu un dispozitiv complicat la capăt.

Braţul era articulat; Cezar 1-a ridicat la nivelul ochiului şi după câteva secunde s-a auzit un

sunet scurt de acces.

— Au fost luate toate măsurile de prevedere, îmi zise el, revenind lângă mine.

Amprenta irisului meu a fost analizată şi stocată ca o informaţie-cod. Sistemul de securitate

nu reacţionează decât la citirea cu o rază laser a irisului meu sau al generalului Obadea.

Acum, de pildă, a fost dezactivat sistemul de senzori cu laser, foarte complicat, care a fost

montat exact aici, la intrare. Este invizibil, iar dacă am fi trecut direct ar fi declanşat în mod

automat alarma în bază. Noi am refuzat amprentarea iridologică a generalilor americani şi am

insistat ca accesul în Marea Galerie să ne aparţină în exclusivitate. De aici au început, de fapt,

103

primele probleme, zise el gânditor.

Am observat că ghereta avea o prelungire dincolo de poartă, în Marea Galerie, din

care ieşea de asemenea un dispozitiv laser de citire a irisului. Cezar mi-a explicat că acela era

pentru revenirea din Marea Galerie. Am aflat de asemenea că el putea anula sistemul de

securitate prin aplicarea, simultan cu citirea irisului, a palmei şi a degetelor de la mâna

lui dreaptă într-un locaş special. Metoda era folosită atunci când trebuiau să se efectueze

transporturi masive prin Marea Galerie.

Cezar a mers câţiva metri mai în spate şi a început să-mi explice:

— Barajul energetic acţiona aproximativ în această zonă. Este, practic, o proiecţie

energetică, dar nu ne-am putut da seama cum a fost realizată. Nu putem înţelege, de asemenea,

cum a fost posibil ca acel baraj energetic să subziste continuu, timp de milenii în şir. Nu

cunoaştem sursa care îl alimentează şi nici modalitatea tehnologică prin care este realizat acest

lucru. Practic, cu excepţia faptului că am reuşit să pătrundem dincolo de el, nu ne-am lămurit

în nici o altă privinţă, însă depăşirea lui a implicat un fapt tragic.

Mă aflam în spatele lui Cezar, privind tavanul galeriei, acolo unde se realizase

racordul cu marele tunel. De fapt, mai întâi erau câţiva metri de galerie în roca muntelui, la

un diametru mai mare decât galeria săpată de dispozitivul american cu plasmă; pe această

porţiune pereţii nu erau finisaţi, ci neregulaţi, cu multe colţuri, în plus, această zonă a

galeriei, care avea aproximativ şase metri în lungime, nu era circulară ci avea secţiunea

pătrată. Racordul celor două galerii s-a făcut doar la nivelul solului, care a fost nivelat

într-o uşoară pantă descendentă, dinspre galeria noastră către galeria antică, de dimensiuni

mai mari. Diferenţa de nivel era cam de un metru şi puteam să o observ foarte bine în zona

tavanului, la îmbinarea dintre cele două tuneluri. Forarea a fost aproape concentrică cu

galeria antică, însă nimeni nu putea să explice cum a fost posibil ca acest tunel să

înceapă brusc, din interiorul muntelui. Ea era în mod evident o lucrare artificială.

Posibilitatea ca intrarea să fi fost acoperită pe o distanţă de aproximativ şaizeci de metri

nu era credibilă, deoarece structura masivă din piatră era identică cu cea a rocilor din jur.

L-am întrebat pe Cezar ce s-a petrecut când au ajuns la bariera energetică.

— In acel moment discutam împreună cu generalul Obadea şi cu generalii de la

Pentagon anumite aspecte legate de securitatea bazei. Am fost anunţaţi că s-a realizat

străpungerea şi unificarea celor două galerii. Până să sosim şi noi, militarii începuseră deja să

retragă dispozitivul de plasmă din galerie. Cei trei din prima echipă de intervenţie specială a

Departamentului s-au strecurat înăuntru pentru a vedea condiţiile din noua galerie.

Aceasta a fost o mare greşeală, deoarece au ignorat protocolul de acţiune. Au sărit

treapta de nivel de un metru între cele două galerii şi au început să cerceteze zona de

aproximativ patru metri pe care ştiau că o au la dispoziţie până la bariera de energie, care

era invizibilă. Din păcate nimeni nu a putut să explice cum s-au petrecut lucrurile. Probabil că

cei trei s-au apropiat foarte mult de barajul energetic, deoarece câteva clipe mai târziu s-a

auzit un zgomot ciudat, dar puternic, ca un scurt-circuit. I-am găsit prăbuşiţi la baza inferioară

a barierei invizibile, cu trupurile ciudat contorsionate, ca şi cum ar fi fost delimitate de

marginea precisă a unui perete. Toţi trei erau morţi. Medicii au declarat moartea lor

instantanee prin stop cardiac. Acest lucru a creat o oarecare panică, deşi noi ne-am străduit

să aplanăm incidentul. După cum aveam să-mi dau seama imediat, panica era determinată

mai mult în rândul staff-ului american şi se datora faptului că temerile iniţiale ale membrilor

săi începeau să se adeverească, într-adevăr, în acel moment nu aveam practic nici o cale

de acces în galeria antică. Forarea laterală eşuase datorită materialului necunoscut care

rezista la orice tentativă de străpungere, iar barajul energetic se dovedea a fi inexpugnabil.

Venerabilul Massini era şi el prezent acolo şi mi-a cerut părerea, în acea perioadă,

detaşamentul de comando american încă nu venise. Erau doar specialiştii cu dispozitivul de

forare, o echipă de cercetători şi reprezentanţii lui senior Massini, care sunt şi acum: doi generali

de la Pentagon şi consilierul prezidenţial. Totuşi, nu sunt atât de sigur că preşedintele SUA

fusese anunţat de această operaţiune. Era evident o problemă internă, de culise, din care ei

doreau să tragă cât mai multe avantaje. Venerabilul ştia mai multe despre originea acestei

104

descoperiri şi, după cum mi-am dat seama, el avea cunoştinţe despre cel puţin un element care

se găsea în sala cea mare, în care vom ajunge peste puţin timp. Nerăbdarea masonului era

reţinută, dar fermă, în acel moment aş fi putut să dispun îndepărtarea lor din zona aceasta, dar nu

aş fi rezolvat nimic, decât că aş fi complicat foarte mult lucrurile. Influenţa lui senior Massini

ar fi condus în cele din urmă chiar la înlocuirea mea şi a generalului Obadea de la

conducerea unei operaţiuni care încă nu fusese adusă la cunoştinţa puterii politice. Aveam,

desigur, toate justificările şi circumstanţele atenuante, dar era bine ca informarea să vină de la

noi şi nu de la cei străini. Un element cu totul neprevăzut a modificat însă radical situaţia,

îndreptând-o pe o pantă foarte tensionată şi periculoasă, care există şi în prezent. Sper

totuşi, că aceste tensiuni să nu escaladeze dincolo de un anumit punct, pentru că atunci va fi

dificil de spus ce se poate întâmpla.

Cezar veni mai aproape de imensa poartă din piatră,care străjuia intrarea în Marea

Galerie. Se apropie de peretele din stânga al tunelului, în partea în care culisase poarta, şi

îmi spuse :

— Acum te afli chiar în zona barierei energetice, atunci când este activată. Vezi

ceva pe peretele de lângă mine?

M-am uitat cu atenţie şi am observat în roca denivelată o porţiune destul de mare, de

formă pătrată cu latura de circa douăzeci de centimetri, perfect finisată, care părea

încrustată în peretele muntelui. Pe ea era trasată cu precizie forma unui triunghi echilateral cu

vârful în sus.

— Aceasta este „cheia" pe care ne-au lăsat-o cei care au construit acest ansamblu.

Fără ea am fi fost complet neputincioşi. După moartea celor trei militari am venit exact

unde te afli tu acum şi am cercetat atent locul cu privirea, observând acest pătrat de piatră

foarte bine şlefuit pe care este reprezentat simbolul triunghiular. Atunci, însă, galeria era

blocată de poarta uriaşă pe care o vezi aici. Problema era că eu mă aflam foarte aproape de

barajul energetic, care se găsea cam la doi metri în faţa porţii, adică acolo unde eşti tu

acum. După cum vezi, pătratul şlefuit care este încastrat în roca muntelui se află între imensa

poartă de piatră şi bariera energetică. Cum era şi firesc, presupuneam că funcţia lui era

aceea de a comanda deschiderea porţii. Dar cum să ajung la el dacă drumul era barat de zidul

invizibil de energie?

ÎI priveam descumpănit pe Cezar. Cei doi militari intraseră de mult în gheretă,

lăsându-ne singuri la intrarea în misteriosul coridor antic. Eram profund marcat de emoţia

aflării unor secrete vechi de mii şi mii de ani care mi se revelau acum în mod gradat. Datorită

surescitării, corpul îmi părea mai uşor iar cuvintele lui Cezar îmi ajungeau oarecum

estompat la urechi. Cu toate acestea, dobândisem o luciditate extraordinară şi înţelegeam

totul foarte repede, în mod intuitiv.

— Era o problemă de frecvenţă de vibraţie, am spus eu, mirându-mă de calmul cu care

am rostit acele cuvinte. Cezar mă privi cu surprindere.

— Exact, mi-a confirmat el. Căutând o rezolvare, am închis atunci ochii şi m-am

focalizat asupra barajului energetic. După puţin timp am simţit că de fapt acesta era „viu", dar

într-un mod foarte special, pe care nu-1 puteam explica celor de faţă. Doar venerabilul cred că

ar fi putut înţelege, dar el era chiar cel căruia nu doream să-i dezvălui nimic din tainele pe

care le aflam.

Am simţit că între mine şi energia barajului exista o anumită „compatibilitate", ceva

în genul unei simpatii reciproce şi că testul „vibraţiei personale" îl trecusem cu succes. Nu

m-am putut opri, totuşi, să mă întreb ce grad excepţional de dezvoltare tehnologică şi spirituală

au avut cei care stabiliseră acest veritabil „prag" de verificare energetică pe care ştiinţa

actuală nici măcar nu îl poate concepe, nicicum să-1 realizeze practic. Apoi am luat de jos

câteva resturi de rocă şi le-am aruncat spre peretele invizibil de energie. Imediat ce piatra

atingea barajul energetic, se transforma într-o pulbere fină care cădea la sol, formând o linie

dreaptă. Am cerut să mi se aducă şi alte obiecte din metal, plastic, lemn sau piele. Concluzia

era clară: tot ceea ce era alcătuit din substanţă amorfă era prefăcut instantaneau în pulbere şi tot

ceea ce reprezenta materie organică era respins, dacă nu avea o anumită frecvenţă înaltă de

105

vibraţie individuală. Am trimis pulberile la laborator pentru analiză şi apoi am atins uşor cu

mâna suprafaţa invizibilă a barierei de energie. Am simţit doar nişte fine furnicături pe piele,

care erau foarte plăcute, astfel încât am înaintat cu tot trupul, trecând în partea cealaltă a

peretelui energetic. Grosimea acestuia am apreciat-o la cel mult un centimetru.

Priveam acum feţele uluite ale oficialilor americani şi ai celor câţiva membri din

echipa mea, care se aflau în partea cealaltă a barajului de energie. M-am apropiat de perete şi

am apăsat pe triunghiul de pe pătratul de rocă perfect şlefuită pe care îl vezi aici. De fapt nu

a fost nevoie decât să-1 ating, deoarece el nu are joc, nu se deplasează; doar suprafaţa lui

este delimitată în perete. Poarta de piatră, din care tu vezi acum doar o mică parte, a început

imediat să culiseze lin şi aproape fără zgomot spre stânga şi s-a oprit în poziţia pe care o are în

prezent. Acela a fost momentul când am văzut cu toţii, pentru prima dată, Marea Galerie. A

fost un moment de încărcătură emoţională deosebită, în primul rând am fost şocaţi de faptul că ea

era luminată, aşa cum o vezi tu acum, fără să conţină totuşi nici o sursă de lumină, cel puţin

dintre cele convenţionale pe care noi le cunoaştem.

Cezar făcu o scurtă pauză. Eu priveam stupefiat în interiorul Marii Galerii şi abia atunci

mi-am dat seama că în ea nu exista nici o sursă de iluminat. Prea absorbit de cele ce îmi relata

Cezar şi de propriile mele observaţii ale zonei de fuziune dintre cele două tuneluri, mi-am

închipuit că lumina din Marea Galerie provenea, de asemenea, de la instalaţiile de iluminare

care probabil fuseseră montate de-a lungul ei, aşa cum era cazul tunelului forat de curând. Abia

acum realizam însă, uluit, că acea lumină parcă că nu avea nici o sursă, deşi eram tentat să spun

că ea provenea din materialul extraordinar care învelea pereţii galeriei. Această lumină era mai

puţin intensă decât cea din galeria noastră, dar era foarte plăcută, inducând o evidentă stare

de relaxare şi detensionare fizică şi psihică.

— Apoi a fost acest sentiment complex şi foarte profund pe care (i-1 provoacă mărimea

coridorului, culoarea şi modelul materialului din care el este alcătuit, a continuat Cezar să

vorbească. Cu greu îi vezi capătul de aici, însă îţi spun că tunelul coteşte brusc către dreapta,

cam după trei sute de metri. Te vei convinge imediat şi singur.

Să revin însă la barajul energetic.

Am atins din nou triunghiul şlefuit, iar poarta a alunecat la loc, închizând accesul

spre Marea Galerie. Abia după ce am deschis din nou poarta , trecând prin zona barajului de

energie, mi-am dat seama că el era anulat. Deci comanda unică îndepărta obstacolul energetic şi

totodată deschidea şi poarta din piatră care bloca accesul spre Marea Galerie. Ulterior, am făcut

mai multe experimente, mai ales după ce am delimitat cu precizie zona de acţiune energetică a

barajului. Generalul Obadea a venit şi a atins cu buricul unui singur deget suprafaţa invizibilă a

barierei energetice dar, deşi nu a păţit nimic grav, totuşi el a fost cuprins de ameţeală şi de o

vagă senzaţie de greaţă. Consilierul prezidenţial american a fost însă izbit cu violenţă la pământ,

deşi contactul între piele şi zidul energetic nu a fost decât unul foarte fin. Şi-a revenit din leşin

mai târziu, sub îngrijirile medicului. După aceea nimeni nu a mai dorit să încerce să străbată

zidul energetic. Probabil că cei trei militari care au murit au avut un contact simultan pe o

suprafaţă mult mai mare, care le-a fost fatal.

Problema este că nici în spatele acestei bariere invizibile, adică între poarta închisă şi

zidul energetic, cei care nu îl pot traversa nu pot rămâne prea mult timp. Am făcut probe cu

câţiva militari şi, după ce am închis poarta şi sistemul energetic, aceştia mi-au spus că simt o

senzaţie de sufocare care în timp devine din ce în ce mai acută. Am fost deci nevoiţi să lăsăm

deschis atât barajul energetic cât şi poarta de acces, dar după cum ai văzut am plasat doi

oameni de pază şi am recurs la sistemul de alarmă care previne astfel orice intrare neautorizată în

Marea Galerie. Sistemul cu identificarea irisului se resetează după cinci secunde de la anularea

lui, care sunt suficiente pentru a traversa linia de intrare în galerie, dincolo de sistemul culisant al

porţii. Vino lângă mine, vreau să-ţi arăt cum funcţionează poarta.

Cezar a atins uşor pătratul din piatră şlefuită. Imensa poartă, care avea o grosime cam de

treizeci de centimetri şi înălţimea cât cea a Marii Galerii, adică peste şase metri, se deplasa foarte

silenţios, graţie unui sistem de angrenare pe care nu puteam să-1 identific. Când poarta a închis

complet intrarea am putut să remarc că era perfect şlefuită, însă fără nici o inscripţie pe

suprafaţa ei; era doar un perete imens de rocă aproape lucioasă, cântărind probabil mai mult de

douăzeci de tone. Ce anume îl făcea, totuşi, să se mişte atât de uşor şi delicat? Tocmai când

căutam răspunsul la această întrebare cercetând cu atenţie marginea inferioară, am simţit că încep

să respir cu greutate şi că mă cuprinde o vagă ameţeală. Cezar, care mă urmărea cu atenţie,

deschise din nou poarta şi efectul dispăru la fel de brusc precum apăruse.